Mămico, de ce doare
întins curat de lacrimi,
de ce e nor în soare
și soarele în patimi?
Mărgelele durute
nasc stele de cristal,
iar soarele s-ascunde
ca să răsară iar.
Mămico, de ce-i ghiață
în inimă de geamăn
și flori ascunse-n ceață
și colțuri fără seamăn?
O inimă-mpletește
lumini în umbre gri,
când raza obosește
rămâi doar cu ce știi.
Mămico, ce ne duce
când mersul e nemers
și cum renaște-n cruce
un suflet stins și șters?
Pașii se nasc în brațe
de sfânt Mântuitor,
crucea răsuflă-n suflet
un anotimp cu dor.
