Interviu cu Florina Jivan

Dragă Florina, mă bucur nespus că ai acceptat invitația mea de a îmi răspunde la câteva întrebări. Avem harul să te cunoaștem prin prisma cântărilor pe care le interpreți și cred ca multe dintre noi suntem curioase să te cunoaștem și mai mult ca și femeie, soție și mamică.

Ai putea să ne spui mai multe despre contextul în care ai crescut?

Când vorbesc despre copilărie mă cuprinde nostalgia şi uneori simt că mă blochez în amintiri. Sunt amintiri despre care pot să vorbesc râzând în hohote (am fost hiper activă), însă sunt şi amintiri care m-au marcat pentru tot restul vieţii.

M-am născut în Reghin în anul 1989. Am crescut printre acordurile de chitară cântate de tatăl meu care iubea muzica creştină şi muzica Folk. El m-a încurajat să cânt, dar şi mama, care de altfel, şi ea cânta foarte bine.

Am petrecut mult timp în Deda la bunici, (pe care din păcate, îi mai văd doar în fotografii). Am parcurs primele patru clase în Reghin, apoi ne-am mutat la Târgu Mureş unde am rămas până m-am căsătorit cu Alin.

Tu lucrezi împreună cu soțul tău, Alin, la albumele și cântecele scoase. Cum v-ați cunoscut ?

Povestea este lungă. Ne-am cunoscut printr-un prieten comun care a fost şi el gimnast.  El a gândit că eu şi Alin ne-am potrivi. Mi-a tot vorbit despre Alin, despre faptul că avem pasiuni comune, inclusiv cântatul,  însă eu am zis că nu doresc să cunosc un gimnast. Gimnaştii nu sunt pocăiţi, spuneam eu.

Îmi aduc aminte că l-a sunat într-o seara pe Alin să-i vorbească despre mine şi atunci Alin mi-a demonstrat că este cu adevărat un om care îl iubeşte pe Domnul. Alin i-a spus lui Cosmin că nu vrea să cunoască nici o fată. Era întors la Domnul de doi ani şi avea o singură pasiune, Dumnezeu.

Mi-a plăcut răspunsul lui. Cosmin i-a lăsat totuşi id-ul meu de messenger. Alin mi-a povestit apoi că a notat id-ul pe un bon fiscal pe care doamna de serviciu din hotelul unde locuia ca sportiv, a vrut zi de zi, timp de două săptămâni să-l arunce. Abia după doua săptămani mi-a scris: –Bună, sunt Alin!

Au urmat săptămâni de vorbit la telefon. Adormeam amandoi cu telefonul deschis. După câteva luni ne-am întalnit la o conferinţă de tineret în Bucureşti (eu fiind în Târgu Mureş iar Alin la Bucureşti). Apoi ne-am întâlnit tot mai des şi după 8 luni ne-am căsătorit.

Ai o familie foarte frumoasă. Ne-ai putea împărtăși ceva din privilegiul de a fi mamă?

Întotdeauna am visat şi am luptat pentru familie. De când am fost mică m-am rugat pentru pentru cel care avea să-mi fie soţ. Dumnezeu a avut grijă să aleg bine.:)

Cât despre privilegiul de a fi mamă… Nu există vreo realizare mai mare pe care a lăsat-o Dumnezeu în viaţa femeii. Când Luca se uită în ochii mei şi îmi spune: Mamă! Întreaga-mi existenţă vibrează de fericire. Cu toate durerile naşterii, cu toate nopţile nedormite, cu toate temerile şi cu desele stări de epuizare, când Luca îmi spune, Mamă! Sunt cel mai puternic şi cel mai fericit om de pe pămant.

Care este cea mai mare satisfacție a ta din lucrarea pe care o faci, dar și cea mai mare provocare?

Am să încep cu provocarea. Cândva cea mai mare provocare a fost să cânt în faţa publicului. Acum pe lângă aceasta, mai este şi acest interviu.

Iar cea mai mare satisfacţie, dincolo de recunoştinţa pe care o am faţă de Domnul care mi-a făcut viaţa frumoasă, sunt mărturiile celor care se întorc la Domnul ori sunt incurajaţi prin cântările noastre.

Ai vreun model feminin care te inspiră (fie din Biblie sau din viața de zi cu zi?)

Alin mi-a scris o poezie în care mă aseamănă cu Estera, iar dacă dragostea noastră pentru Dumnezeu se poate măsura în cât de mult iubim pe cei din jur, pe aproapele nostru, familia, atunci Estera este cel mai bun exemplu pentru mine.

Domnul Isus a zis: Aceasta* este porunca Mea: Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu.Nu este mai* mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. (Ioan 15:12,13). Estera a riscat totul. Curajul şi iubirea ei faţă de semeni sunt suficiente motive pentru a o aşeza ca model pentru viaţa mea.

Care crezi tu că sunt câteva din provocările și obstacolele pe care femeia creștină le are de înfruntat în ziua de azi?

Nu aș putea enumera doar o singură provocare, cred că sunt multiple, însă exploatarea frumuseţii este una din marile provocări şi aici cad testul foarte multe fete şi femei creştine.

Se pune foarte mare accent pe felul cum trebuie să arătăm şi acest lucru crează o presiune fantastică. De aceea sălile de sport sunt pline cu tinere creştine şi apoi postări exagerate pe Facebook şi instagram. Aici nu sportul este de vină ci scopul final…

Din păcate femeia modernă nu mai este interesată de familie, de rolul de soție și de mamă. Astăzi se promovează foarte mult femeia masculinizată care poate să facă orice în sala de sport dar tot mai puțin din rolul pe care îl deține.

Femeie este în centrul atenție. Lumea a creat o nouă modă, un nou chip și acest chip al femeii este venerat, idolatrizat…

Femeia creștină trebuie să lupte contra curentului. Trebuie să promoveze o nouă imagine care să dea sens vieții tinerelor care sunt vulnerabile.

Ce vezi tu ca fiind cea mai mare amenințare la ora actuală a familiei creștine?

Cred că cea mai mare amenințare la adresa familiei este pierderea identității și a rolurilor. Se creează noi forme, noi modele de familie, ba chiar și convingerea că familia nu trebuie să mai existe.

După rezultatele Referendumului am realizat că familia creştină este în pericol. Fără o abordare profundă a creştinismului care implică destul de multe riscuri lupta va fi foarte grea.

Apoi o altă formă de amenințare este îndreptată împotriva copiilor noştrii. Familia creştină este în pericol prin atacul furibund care se îndreaptă asupra copiilor nostrii şi a personalităţii lor. Va trebui să ştim să ne protejăm copiii şi valorile creştine.

Cântecul vostru ” Povestea lui” are un mesaj extraordinar. Are o poveste această “poveste”  în spatele versurilor?

Cântecul  Povestea lui s-a născut din mărturia unui tânăr care a plâns pe umărul lui Alin, spunându-i că a fugit de acasă fiind sătul de sfaturi părinteşti, iar când a vrut să se întoarcă, nu îl mai aştepta aproape nimeni. Tatăl lui murise…

Din păcate, poveste acestui tânăr este şi povestea multor fii risipitori. Şi tot din păcate, pilda fiului risipitor nu are intotdeauna un final fericit. Sunt prea mulţi părinţi care mor cu inima rănită şi prea mulţi fii risipitori care nu mai găsesc niciodată drumul către casă.

Prin acest cîntec am dorit să întoarcem (la timp) inima părinţilor spre copii şi mai ales a copiilor spre părinţi.

Personal, am iubit şi mi-am respectat familia, însă când am vizitat casa goală în care au locuit bunicii mei (pe care i-am iubit foarte mult) am simţit o durere cumplită.

În încheiere ai putea să adresezi un mesaj cititoarelor noastre?

Femeia creştină va rămâne un punct de reper în istoria oricărei generaţii prin puterea exemplului și prin curajul de a-și îndeplini rolul primit de la Dumnezeu. Prin onestitate, respect, hărnicie, eleganță, curaj, generozitate, blândețe, compasiune și înțelepciune. O astfel de femeie va fi fericită.

Fiii ei se scoală şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală şi-i aduce laude zicând: „Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate.”

Dezmierdările sunt înşelătoare şi frumuseţea este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată. Răsplătiţi-o cu rodul muncii ei şi faptele ei s-o laude la porţile cetăţii! (Proverbe 31:28-31)

Lumea va fi mult prea săracă fără voi fetele și femeile creștine de aceea vă încurajez să faceți ca lumea aceasta să fie mai frumoasă prin simpla voastră prezență în mijlocul unei generații care este pe cale să se piardă.

Vă îmbrățișez cu drag. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Mulțumesc din suflet că ai pus deoparte timpul tău valoros sa împărtășești cu noi aceste lucruri. Ne rugăm ca Dumnezeu să vă binecuvânteze familia și lucrarea voastră în fiecare zi a vieții voastre!

Foto credit: Ruben Ciurdaș