Meandre
cu amprente de trecut
Și neîmplinire
mă înfășuraseră răutăcios.
Am uitat o secundă că exist.
Și pașii mi s-au îndepărtat
încât uneori mă întrebam
dacă sunt urmele mele?
Pietrele îmi devorau tălpile
iar mâinile mele se luptau cu aere cenușii grotești.
Dar, într-o zi,
am putut să privesc dincolo de orizonturile împăienjenite.
Mi s-a părut că văd o lumină.
Chiar era o Lumină.
Am fugit într-acolo.
Pietrele ascuțite rupeau din mine
Crengile uscate și mute mă înlănțuiau
Dar nu simțeam durere.
Pentru că Lumina mă apăra de tot ce era nimicnicire.
Lumina mă călăuzea. Îmi oferea protecție în întunericul care era în lume.
Lumina este Dragoste și Mângâiere.
Este Isus!
