Psalm de ieri
De ce-mi tac ochii, Doamne,
cei de prima dată?
Gura de ce-i strâmbă,
arie uscată?
Ploaia n-o mai udă,
vântul n-o mai saltă…
Şi urechea-i stinsă
ca o frunză-n groapă.
Păcătos de veşted
în genunchi mă calc –
torn-un strop din cupă,
milă de sărac!
Ochi tăcut devreme
dar încă treaz ridic;
cerul să privească
spre un cald nimic…
