Povestea noastră a început în urma cu 4 ani…
când Dumnezeu a hotărât să ne binecuvânteze casa cu cea mai mare binecuvantare și anume fetița noastră RUT. Am fost foarte fericiți la aflarea vești că vom avea o fetiță și am început să ne rugăm pentru ea și pentru venirea ei pe lume pentru a fi o fetiță sănătosă. Primul semn că Dumnezeu ascultă rugăciunile noastre a fost că El ne-a vorbit prin Psalmul 23 :
- Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
- El mă paste în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă;
- îmi înviorează sufletul și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.
- Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie.
- Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el.
- Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele, și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele.
Spun faptul că este primul semn prin care ne-a vorbit Dumnezeu deoarece la vestea că vom avea un copil au fost multe semne de întrebare din partea multor apropiați. Cu puterea lui Dumnezeu și prin Cuvântul Lui am mers înainte și ne rugăm în fiecare zi pentru sănătatea viitoarei noastre fetițe. Știind ce organ se dezvoltă încă din primele clipe în care fătul este creat. Au trecut primele 4 săptămâni de sarcina foarte bine și eram foarte fericiți, în săptămâna 5 de sarcină am avut prima iminență de avort spontan, fără a avea sau depista un agent cauzal. Eram foarte speriați și îngrijorați nu ne doream să ne pierdem viitoarea noastră fetiță, am început să ne rugăm .
Dumnezeu ne-a răspuns din nou prin Cuvântul Lui prin Psalmul 139 :
- (Către mai marele cantăreților. Un psalm al lui David.) Doamne, Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști,
- știi când stau jos și când mă scol, și de departe îmi pătrunzi gândul.
- Știi când umblu și când mă culc, și cunoști toate căile mele.
- Căci nu-mi ajunge Cuvântul pe limba, și Tu, Doamne, îl și cunoști în totul.
- Tu mă înconjori pe dinapoi și pe dinainte și-Ți pui mâna peste mine.
- O știință atât de minunata este mai presus de puterile mele: este prea înalta ca s-o pot prinde.
- Unde mă voi duce departe de Duhul Tău și unde voi fugi departe de fața Ta?
- Dacă mă voi sui în cer, Tu ești acolo; dacă mă voi culca în Locuința morților, iată-Te și acolo;
- dacă voi lua aripile zorilor și mă voi duce să locuiesc la marginea mării,
- și acolo mâna Ta mă va călăuzi, și dreapta Ta mă va apuca.
- Dacă voi zice: “Cel puțin întunericul mă va acoperi și se va face noapte lumina dimprejurul meu!”
- Iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea strălucește ca ziua, și întunericul, ca lumina.
- Tu mi-ai întocmit rinichii, Tu m-ai teșut în pântecele mamei mele:
- Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!
- Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, țesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului.
- Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; și în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.
- Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, și cât de mare este numărul lor!
- Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip. Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.
Am început să ne agățăm de acest Cuvânt al Domnului și nu ne-am mai lăsat de el. A urmat o perioadă de liniște când noi am continuat să ne rugam în fiecare zi pentru fiecare organ în parte, fiecare aparat de la cel nervos până la cel osos, când la 17 săptămâni am avut un alt episode de iminență de avort și am ajuns la spital. Unde în urma investigațiilor ni s-a spus că fetița este bine doar că există un hematom intraplacentar care sub tratament medicamentos se va resorbi.
Noi am continuat să ne rugăm.
După 5 zile de tratament hematomul s-a resorbit,eu am fost bine și la fel și fetița. Săptămânile au trecut iar noi continuam să ne rugam la fel în fiecare zi și agatându-ne de Cuvântul lui Dumnezeu pentru fiecare organ în parte. Eram în 26 de săptămâni și jumăte, era o seară de joi 17 aprilie 2014 când fetița noastră era foarte agitată, am început să mă rog. Fiind primul copil nu știam nimic despre cum va fi nașterea. In data de 18 aprilie 2014 era vinerea Mare, ziua în care Isus a pătimit mult ,o zi de vineri pe care nu o voi uita niciodată. Am ajuns la serviciu unde managerul spitalului a zis că azi vom ține toți o zi de post fiind vinerea Mare. La ora 11:45 am ieșit din cabinetul managerului cu niște dureri abdominale foarte mari după care a urmat o hemoragie masivă. În cele din urmă până să ajungă ambulanta am fost dusa de o colega la spitalul de Ginecologie unde medical de gardă fiind și medicul care m-a urmărit periodic pe toată durata sarcinii, în urma unei consultațîî mi-a spus că am contracții și că voi naște doar că fetița este prea mică și nu știe dacă va supraviețui. In cele din urmă în toiul nopții , se auzea pe hol pașii medicului care a venit în salon și mi-a spus că voi fii transferată la un alt spital unde fetița ar avea șanse putin mai mari de a supraviețui , având doar 26 de săptămâni jumate. Era miezul nopții când am ajuns în spitalul unde deja era pregătită secția de terapie intensivă unde cu un glas foarte dur medicul de garda mi-a zis :
‘’ Doamnă scopul meu ca ginecolog e să te salvez pe tine, cât privește fetița nu mă privește pe mine, ești tânără și poți face alt copil, important e să nu mori tu’’.
În acele clipe am crezut că fuge pământul de sub mine. Îmi aduc bine aminte acele clipe când a zis luați-o și duceți-o în salon și când e vremea s-o coborâți în sală. Orele au trecut durerile erau din ce în ce mai mari, am continuat să mă rog, am trimis mesaj familiei să se roage și ei .
Am început să stau de vorbă cu Dumnezeu ,însă fără a primi un răspuns pe moment.Până când a început un val de ploaie torențială și mi-am amintit că este ziua de sâmbătă când Dumnezeu conform Bibliei, după răstignire a fost pus în mormânt și El a coborat în locuința morților. Atunci am început să mă rog și să îi spun să îmi salveze fetița.
La ora 06:00 dimineața în data de 19 aprilie 2017 am coborât în sala de naștere unde în urma unei ecografii, medici vorbeau între ei fără să își dea seama că eu îi auzeam și ziceau că fetița e moartă.
La ora 06: 35 a venit pe lume buburuza de Rut cu 700 de grame și un sunet foarte slab, dar era vie. La 2 ore după naștere am mers pe secția de terapie intensivă să o văd pentru a doua oară, era foarte,foarte mică și plină de tuburi și de aparate care o țineau în viată. Medicul neonatolog responsabil de salonul în care era Rut ne-au zis că primele 3 zile din viață sunt critice, atunci se decide ce se va întâmpla cu viața ei.
Am continuat să ne rugăm și cu ajutorul lui Dumnezeu au trecut cele 3 zile, după care prima săptămână, după care primele 3 săptămânii ,în care Rut punea în greutate foarte, foarte greu deoarece pe parcursul celor 3 săptămâni au apărut și unele infecții. In cea a de a 7 zi de viață mi s-a dat voie să deschid incubatorul, am pus degetul mic lângă mânuța ei firava care era plină de branule, cabluri și multe aparate pentru monitorizare și am început să recit Psalmul 23, când s-a întamplat minunea că m-a prins de deget cu manuța ei și nu m-a lăsat până nu am terminat Psalmul 23 ca o confirmare că Dumnezeu a fost cu ea în locuința morților. După o lună de terapie intensivă ni s-a spus că fetița este bine, avea 1300 grame și că vom fii transferate la un centru de creștere pentru premature deoarece a fost detubată, nu mai avea nevoie de oxigen și era bine.
In data de 26 iunie Rut a făcut o pneumonie cu complicație care sub tratament a avut o evoluție lent favorabilă doar că în plus în respirația ei a apărut un sunet ciudat. Medicul ne-a chemat să ne zică că fetița noastră s-ar putea să aibă o malformație congenitală numită laringomalacie, adica laringele coboară în trahee. Ingrijorați am continuat să ne rugăm.In data de 28 iune la ora 20:30 ne-a sunat medicul de garda că fetița noastră a fost transferată la spitalul clinic de urgență deoarce nu s-a simțit bine, unde am aflat că a făcut un stop cardio-respirator. Am fost transferate din nou pe secția de terapie intensivă, unde am mai zăbovit încă o lună jumate unde pe perioada internării fetița noastră a făcut încă două stopuri cardio-respiratorii din care a ieșit cu ajutorul lui Dumnezeu. La vârsta de 3 luni am chemat în spital un frate să se roage pentru ea și să îi facă ungerea. Fetița începea să se simtă mai bine doar ca nu mai aveam nopți deloc, plângea încontinuu fără să pot ăa îi fac ceva ,asistentele o seda în fiecare noapte doar ca să poată să doarmă puțin.
La 3 luni jumate am ieșit din spital cu o listă lungă de diagnostice dintre care cauza principală a stopurilor cardio-respiratorii a fost Stenoza congenitală subglotica. Am ajuns în cele din urmă și acasă și cu frica continuam să ne rugăm să fie bine când la vârsta de 4 luni jumate a făcut al 4 lea stop cardio-respirator acasa. Până să ajungă ambulanța cu ajutorul lui Dumnezeu a ieșit din stop, după care la vârsta de 6 luni am reușit să o ducem și în casa Domnului oficial și să se efectueze actul de binecuvântare care a avut loc în data de 26 oct 2014.
Înainte de a ajunge la binecuvântare, am fost spitalizate în aceea săptămână și unde din nou după efectuarea unei bronhoscopi pentru aprecierea stenozei a făcut al 5 lea stop cardio-respirator, dar cu ajutorul Domnului am ajuns în Casa Lui și ne-am bucurat foarte mult . La fel și Rut care era toată un zâmbet.
Timpul a trecut noi am continuat să ne rugăm, au fost perioade grele dar am întâlnit oameni minunați și am văzut puterea lui Dumnezeu și cum lucrează Cuvântul Lui cel puțin în viața noastră. Au urmat zile mai ușoare chiar dacă până la vârsta de 1 an și 7 luni nu mai închideam un ochi noaptea, decât dimineața când mergeam cu autobusul la servici. Ne bucuram de ea foarte mult, deși era mereu bolnăvicioasă, se îneca mereu, și alte probleme care se țineau în lanț una după alta. In anul 2016 luna noiembrie a avut un episod de o exacerbare a bolii ei și a fost foarte rău, în urma căruia i s-a efectuat un computer tomograf. În urma acestuia pe lângă boala ei de bază stenoză congenitală subglotica, s-a descoperit încă o stenoza de trahee la 0,5 cm de bifurcția traheei, motiv pentru care ne-am îngrijorat deoarece în cazul în care prezenta vreo exacerbare ea va muri fără posibilitatea de a putea fii intubată ,deoarce cea de-a doua stenoză era foarte joasă.Noi continuam să ne rugăm și bazați pe Cuvântul lui Dumnezeu din Psalmul 139 credeam că Domnul o va vindeca la timpul și momentul potrivit, deși ca și oameni am încercat să facem tot ce ține de noi.
În ceea ce privește intervenția chirurgicală cel mai mare chirurg din România, cu supraspecializări ne-a spus că este un caz care îl depășește și îi este frică că nu se va mai trezi din operație. Alte 3 tări din Europa ne-au refuzat la fel de frumos. Noi ca familie ne rugam și credeam că Dumnezeu are un plan special cu Rut de a schimba generații și de-a o folosi în planul LUI . Credem că El vrea să arate că toate aceste uși închise, gravitatea cazului, ceea ce oameni nu au putut să vindece, la El cu credință totul este posibil.
Inchei această mărturisire prin a vă spune să vă puneți încrederea în Dumnezeu și să vă gândiți că nimic nu ni se dă peste puterile noastre decât chiar cât putem duce. Deși vreau să vă mărturisesc că erau nopți când mă întrebam cu ce am greșit ,ce nu am făcut bine, oare ne-am rugat bine cum să îi placă Domnului?
Întrebari ,după întrebari…….
Și am ajuns tot la concluzia că :
TOTUL ESTE ÎN MÂNA DOMNULUI ȘI CĂ EL DĂ VIAȚA CUI VREA ȘI O IA DE LA CINE VREA !
