Satan ne atacă în etapa de supraviețuitor ca să ne facă să ne întoarcem de la victorie la frică și uneori chiar la sentimentul de vină sau depresie.
Frica este o parte foarte reală și paralizantă în etapa de supraviețuitor. Te aștepți în orice moment să ți se întâmple ceva. Sunt de asemenea momente de vinovăție în viața unui supraviețuitor, care se pot strecura imediat după încercare, sau după câteva luni sau chiar ani. Frica și vinovăția sunt paralizante și suficient de puternice încât să te aducă în momente de disperare. Alte cuvinte sinonime pentru disperare sunt „panică”, „anxietate” și „depresie”.
Dacă ne defocalizăm de pe Dumnezeu în etapa de supraviețuitor și ne întoarcem înspre noi înșine, atunci panica, anxietatea și chiar depresia pot prinde rădăcini în viețile noastre.
Profetul Ilie este un exemplu perfect în acest sens. După ce i-a înfruntat pe cei patru sute cincizeci de profeți ai lui Baal pe muntele Carmel și a orchestrat acel duel sângeros între ei și Dumnezeu la altarul jertfei, el era acum paralizat de frică față de Izabela și Ahab (1 Împărați 18:20-40). Văzuse puterea lui Dumnezeu mistuind jertfa plină de apă, împreună cu toată apa care era în șanțul dimprejurul altarului. Câteva versete mai încolo, în disperarea și depresia care-i mistuiau inima, Ilie strigă către Dumnezeu să-i ia viața înainte ca Izabela să-l găsească și să se răzbune pe el. O femeie l-a făcut pe Ilie să tremure de spaimă, după ce el a înfruntat întreaga populație a lui Israel și i-a provocat pe toți profeții lui Baal.
Privind la 1 Împărați capitolul 19, este evident că Ilie avea și unele probleme natură fizică. În orice situație deosebită, orice persoană experimentează creșterea nivelului de adrenalină, care mai apoi poate duce la oboseală, în special atunci când acea presiune se extinde pe o perioadă mai lungă de timp. În punctul cel mai de jos al disperării lui, Ilie era extenuat și a adormit. Un înger l-a trezit și i-a spus „scoală-te și mănâncă” pentru a veni în întâmpinarea nevoii lui de hrană și a nevoilor de subzistență. Această întâmplare ne arată care sunt nevoile fizice ale unei persoane care trece prin încercare, nevoi pe care știința abia acum le-a dovedit. La fel ca și în cazul lui Ilie, și încrederea noastră, pacea noastră și bucuria noastră vor fi provocate în etapa de supraviețuire.
Trebuie să ne focalizăm pe Dumnezeu, pe credința în planul Său și curajul de a înțelege cum Dumnezeu lucrează în fiecare circumstanță din viața noastră pentru binele nostru și pentru gloria Sa.
Aceasta – gloria Lui – se zărește în bucuria de a ne focaliza pe Dumnezeu, în încrederea noastră deplină în planul Său, în pacea din noi, și toate acestea pentru ca mai apoi cei din jurul nostru să vadă nădejdea care este în noi și să-i dea slava cuvenită(1 Petru 3:15).