Cine a început să coloreze foaia imaculată a istoriei mele? Dacă istoria ei nu s-ar fi înjghebat, a mea nici pe departe… iar rândurile pe care le aștern acum, nicidecum. Nu ştiu cum aş putea începe: cu “a fost odată”; sau nu; sau poate că da, dar nu ar fi foarte potrivit pentru că încă este, chiar dacă este o poveste, una foarte adevărată, una în care m-am regăsit, una pe care am trăit-o personal. Personajul din această poveste s-a născut cu ceva vreme înainte să iau eu fiinţă. S-a născut prima din cele opt minuni ale unei familii deloc înstărite, dar care merită toateRead More →

Trăiesc de câțiva ani cu mirarea în suflet… Azi suntem, iar mâine nu mai putem fi…Nu că nu m-ar izbi această realitate zilnic, dar, realitatea aceasta mi-a fost dat să o experimentez tot mai tare, tot mai aproape, familie, prieteni. Vârsta?? Nici ea nu are vreo importanță, poate fi 20, 50, 70. Plecarea lasă urme, urme adâci în inimile noastre de carne, pentru că dacă ar fi de piatră poate că nu ar durea așa de tare. Dar asta nu este totul, pentru că mă opresc cu mirarea în dreptul lacrimilor care se preling pe obrajii care sunt ușor ridicați de un zâmbet discret, careRead More →