Cine va merge ?

Cercetată fiind de experiența trăită de Pavel și Sila din Fapte 16:25, mă gândeam că trăiesc într-o vreme când nu suntem închiși pentru credință ,în țara aceasta, în vremurile care le trăim. Totuși avem temnițe, oameni închiși, astfel că ocazia de a cânta și a ne ruga acolo, ca cei închiși să audă, să asculte, este doar prin a merge la ei, cu Cuvântul!
A trebuit să iau o decizie… de a mă pune la dispoziția lui Dumnezeu, pentru cei închiși în temnița zidită pentru ispășirea păcatului lor. În acel loc în care oamenii aceia traiesc “iadul pământesc”.
După cum știm din Psalmul 139:7-11: Unde mă voi duce departe de Duhul Tău și unde voi fugi departe de Fața Ta? nimeni nu se poate ascunde de Dumnezeu și Mâna Domnului, Harul, Mântuirea, Răscumpararea Sa ajunge și în cele mai adânci locuri. Lumina adusă prin Evanghelie, prezența Duhului Sfânt care cercetează inimile și cele mai negre conștiințe, transformă vieți, eliberează suflete. Frumusețea vieților eliberate, transformate prin sângele Mântuitorului sunt mărturii vii, în acel loc, mărturii pentru cei închiși și pentru noi cei de afară.
Ascultându-le mărturia sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru Dragostea Sa pentru fiecare om care crede!
Ioan 3:16″ Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară,ci să aibe viață veșnică”
În încheiere vă las câteva citate din mărturiile celor închise :
  • “Mă bucur că Dumnezeu m-a adus aici să aud despre El, afară nu m-a interesat Dumnezeu.”
  • “Dumnezeu a îngăduit să fiu aici afară aș fi fost beată sau moartă.”
  • Afară, pumnul meu era dumnezeul meu, aici mi-a arătat Dumnezeu că fără EL , nu sunt nimic.”

Cu drag,