Credința cere îndrăzneală

“Ce să mai spun? El mi-a răspuns şi m-a ascultat. Acum voi umbla smerit până la capătul anilor mei, după ce am fost întristat astfel.” Isaia 38:15

Deseori Dumnezeu ne pune la încercare curajul de a-I cere lucruri mari. Recent, am auzit un gând al unui tânăr creştin: tindem să îl facem pe Dumnezeu atât de mic, uitând că El poate totul şi că nimic nu-I poate sta împotrivă.

Avem nevoie de curaj şi credinţă dacă vrem să înfăptuim lucruri mari.

Să îl luăm drept exemplu pe Ezechia. Dumnezeu îi vorbeşte prin proorocul Isaia că nu va mai trăi mult timp. Însă Ezechia îi cere Domnului să îi mai lungească viaţa şi cere un semn ca dovadă că i-a fost ascultată rugăciunea.

Cam îndrăzneţ împăratul ăsta. Să îţi spună Dumnezeu: „Bine Ezechia, îţi mai dau încă 15 ani de viaţă”, şi tu să îi spui: „Bine, bine Doamne, dar de unde ştiu că o să fie chiar aşa?” Şi Domnul îi face pe plac, îi dă şi semnul, şi chiar îl lasă să aleagă ce fel de semn să îi arate. Nu cumva, Ezechia încearcă să îl ducă cu zăhărelul pe Dumnezeu? Aşa am zice la o primă lectură. Însă Dumnezeu apreciază îndrăzneala lui.

Noi? Suntem aşa îndrăzneţi, să cerem de la Domnul lucruri mari? Avem noi „tupeul” să insistăm la Dumnezeu până când primim ce dorim? E adevărat, s-ar putea să cerem greşit şi să nu primim niciodată ceea ce cerem. Însă Dumnezeu apreciază îndrăzneala noastră. A apreciat curajul lui Ezechia de a-i cere chiar şi un semn, nu numai făgăduinţa celor 15 ani.

Dumnezeu se coboară la nivelul fiecăruia. Aşa cum un părinte nu îi cere copilului de trei ani să bată ouă sau să folosească aragazul, tot aşa Dumnezeu ne aşteaptă să ne maturizăm şi ne cere lucruri pe care le putem face. Oridecâteori nu înţelegem ce vrea să facă Dumnezeu în viaţa noastră, să ne încredem în El, să ştim că El ştie mai bine şi dacă îngăduie anumite lucruri e că ştie că putem să le depăşim.

Scriitorul american, Neale Donald Walsch, cunoscut pentru seria Conversații cu Dumnezeu, afirmă: „Sunt unii care spun că a vedea înseamnă a crede. Eu vă spun că a crede înseamnă a vedea.”

Când nu înţelegi, crede! Când nu vezi, crede! Când zidurile par atât de impunătoare, aminteşte-ţi că Dumnezeul tău e mai tare şi poate dărâma cele mai înalte ziduri.

Când îţi doreşti lucruri mari, poate imposibile pentru mintea umană, roagă-L pe Dumnezeu să le facă posibile şi când te aştepţi cel mai puţin El va lucra.

Acest articol il puteti gasi si aici, pe blogul personal al autoarei.