Ce faci când Dumnezeu te aşază într-un loc incomod?
Cu siguranţă nu sari în sus de bucurie, ci mai degrabă cauţi soluţii cum să ieşi cât mai repede de acolo. Poate e locul de muncă, care nu îţi oferă nicio satisfacţie, poate e familia de care nu eşti mulţumit, poate sunt prietenii care te dezamăgesc, poate e proprietarul casei în care locuieşti şi e ultimul om cu care vrei să te întâlneşti dimineaţa. Lista poate continua.
E interesant că Dumnezeu ne lasă câteodată în zone dinastea incomode. Oricât am vrea noi să fugim de situaţii, de oameni, de joburi prost plătite, El ne lasă acolo încă puţin. Nici măcar pe Pavel nu l-a cruţat, după ce s-a rugat insistent să îndepărteze de la el ţepuşul care nu îi dădea pace. Cu ce am fi noi mai speciali ca să fim scutiţi?
E greu să Îl vezi pe Dumnezeu la lucru într-o situaţie ca asta. În primă fază ne zbatem să ieşim cumva de acolo şi începem noi să căutăm soluţii. După câteva luni de căutări, ne dăm bătuţi. Se pare că nu există nicio scară aşa de mare ca să ieşim din groapă. Buimăciţi, ne aşezăm şi ne amintim că avem un Dumnezeu care are toate răspunsurile şi toate resursele. Începem să ne rugăm, totuşi nimic nu se întâmplă.
Odata cu trecerea timpului, există riscul să rămânem la acelaşi nivel. Să nu ne mai punem întrebări, să ne obişnuim cu starea, cu situaţia incomodă în care ne aflăm poate de ani de zile. Încetăm să mai trăim, să ne mai bucurăm de viaţă, de toate binecuvântările ce le primim pentru că, undeva în urmă ne-am plafonat într-o situaţie incomodă. Şi trec anii şi nu facem nimic.
Dar dacă…
Dacă ne-am opri, ne-am scutura de tot praful ce s-a strâns peste noi în timp şi am alege să privim din perspectiva lui Dumnezeu problema? Dacă la locul ăla de muncă incomod în care Dumnezeu ne-a lăsat, există oameni care niciodată nu au auzit de dragostea Lui? Dacă pentru acei oameni, zilele, lunile în care noi am interacţionat cu ei au fost oportunitatea perfectă ca ei să vină la Cristos?
Nu ne-am mai gândi cum ne simţim, ce avantaje avem sau cât de împliniţi suntem la acel job, ci ne-am concentra, cum am putea să fim oamenilor de ajutor.
Dumnezeu ne cheamă pe fiecare să vedem dincolo de cutia incomodă în care ne aflăm, ne cheamă să vedem inima Lui. Ce vrea El să facă prin noi în situaţiile în care tot ce ne dorim e să fugim? La mine a fost doar o scânteie, nici măcar nu am ştiut nota în care îmi voi încheia articolul. Poate Dumnezeu vrea să fii lumina din întuneric acolo unde eşti, cu toată incomoditatea care există. Poate în tot haosul pe care îl vezi, există oameni disperaţi care caută o fărâmă de speranţă. Şi tu îi poţi ajuta. Ce zici?
