Cum găsești LINIȘTEA în viața ta ocupată

Tânjești după liniște?

Ca și o mamă ocupată ce sunt, eu știu sigur că tânjesc. Așa că în acest an, am încercat să mă îndepărtez de social media. De la seriale TV. De la notificări primite. De la tot zgomotul din jurul meu.

Și a fost GREU.

Dar am realizat că atunci când îmi pun telefonul jos, descopăr buzunare cu liniște de care nici nu știam că sunt acolo. Este atât de revigorant. Obiceiul de a mă întinde după telefonul meu a devenit un declanșator de a petrece timp cu Isus, în schimb.

Mi-am dorit să petrec mai mult timp cu El, să cultiv această relație cu El, cum aș face-o cu un prieten. Și în urma acestui lucru am primit un sentiment de odihnă liniștită, de genul acela când stai pe veranda din spate cu cel mai bun prieten al tău, într-o liniște tihnită.

… Unul dintre voi face o remarcă. Celălalt dă din cap aprobator și zâmbește. Apoi, amândoi vă uitați și urmăriți o pasăre sărind prin iarbă în căutarea unui vierme. Respirați aerul proaspăt al primăverii și totul este bine.

Nu există presiune pentru a-ți impresiona prietenul. Nu încercați să câștigați puncte. Nu vă grăbiți în pauza aceasta de cafea pentru a termina și începe un alt lucru.

Puteți doar să vă așezați și să vă bucurați de prezența celuilalt …

Nu sună acest lucru ceresc?

Pentru că în acele buzunare de liniște, recunoaștem prezența Lui. Isus nu ne părăsește niciodată. Doar că vocea Sa calmă este adesea înecată de zgomotul tumultuos din viețile noastre. La fel cum nu putem auzi un greier, pe autostradă , nu putem să-l auzim nici pe Isus până nu închidem traficul.

Da, este greu. Dar este ATÂT DE BINE. Aceste momente de liniște sunt ca un pahar rece de apă pentru sufletele noastre uscate.

Și îmi doresc să ai și tu parte de odihna aceasta.

Vă încurajez să închideți zgomotul timp de 24 de ore și să vă acordați viața voastră în prezența lui Isus . Citește una din Evanghelii sau cântă imnuri vechi despre cruce.

Vei fii bucuroasă că ai găcut acest lucru.

Isuse scump, iartă-ne pentru că am  îngăduit distragerile din viața noastră a îneca prezența Ta.

Ajută-ne să oprim zgomotul și să fim liniștiți cu tine. Dă-ne pace pentru sufletele noastre și ne odihnim în Tine.

Amin.

                    Cu multă bucurie,

Acest articol apare apare în varianta originală pe onethingalone.com. Pentru mai multe articole de Asheritah, puteți vizita site-ul ei aici: www.onethingalone.com