“Sara era stearpa, ea nu avea copii” – Genesa 11:30.
Șapte cuvinte. O afirmație simplă, a unui adevăr, rece, dur. Parcă o văd pe Sara plină de mirare și de întrebări precum:
“ Ce nu merge bine? Ce nu am făcut bine? De ce Dumnezeu nu m-a binecuvântat și pe mine cu copii?”
Astfel de intrebări nu au părăsit-o deloc, precum și durerea lăuntrică pe care o simțea. Această durere de obicei nu are un remediu, care să o ușureze, sau să o ia definitiv. Lipsa copiilor era o stigmă care arsese adânc sufletul ei, iar rana lăuntrică devenea tot mai mare și mai profundă odată cu trecerea timpului.
Sara era soția lui Avraam și era o femeie ascultătoare de Dumnezeu. Ea a fost stearpă mulți ani, în perioada tinereții ei, dar spre bătrânețe, Dumnezeu a promis ei și soțului ei, un fiu. Totuși de la promisiune trecuse multă vreme iar în acest tablou, întrebările se intensifică și probabil și speranța are de suferit, prin diminuarea ei.
Cu inima îndurerată și cu ochii înlăcrimați, Sara se încredea în Dumnezeul ei, încă o dată, încă o zi, încă o lună, iarăși și iarăși. In ciuda câtorva alunecări ea a învățat că doar credința, și nu renunțarea, căderea în amărăciune, îndepărtarea de Dumnezeu, duhul de ceartă sau manipulare a situației – era cea mai bună cale de a înfrunta condiția ei.
Timp de 11 ani, Sara s-a ținut strâns de promisiunea lui Dumnezeu. Asta e mai mult de 4000 de zile de așteptare a credintei! Apoi, promisiunea s-a împlinit și a născut pe Isaac. Puterea miraculoasă și harul divin au lucrat în pântecele cândva neroditor al Sarei. Pot să anticipez câtă bucurie a adus această victorie glorioasă în viața lor!
Credința, la fel ca sistemul muscular, se dezvoltă și se întărește prin folosire. De fiecare dată când te încrezi în Dumnezeu, te confrunți cu circumstanțe în aparență, insuportabile, neobișnuite, neschimbate, dar credința ta iți poate fi aliat de nădeje și poate crește semnificativ.
Evrei 10:23 ne asigură următorul lucru: “Credincios este Cel ce a făcut făgăduința”.
Dumnezeu este Acesta!
