Sunt mama a două fete. Ce mare binecuvântare să le am! Le văd în fiecare zi cum cresc, le aud râsul vesel, le aud certurile, le ascult bucuriile și le șterg lacrimile. Sunt ale mele. Le-am primit din mâna Lui… pentru o vreme. Sunt ale mele, dar, sunt ale Lui! Mi-ar plăcea să-mi amintesc de lucrul acesta mai des. M-ar ajuta mult să nu mă îngrijorez, m-ar face să zâmbesc mai des, mi-ar alunga mulți nori care se frământă cu grămada înăuntrul meu!
Scriu toate acestea privind peste umăr la cei doi ani de pandemie ce au trecut, ani de necunoscute, de frici, de îngrijorări și gânduri care mi-au făcut multe nopți albe și, spre rușinea mea o spun, m-au tulburat mult. M-am întors la Domnul în adolescență și, de atunci încoace m-am considerat o persoană credincioasă. Nu-mi era greu să cred asta. Mergeam la biserică, toate-mi mergeau bine, m-am căsătorit, am avut copii, cum altfel aș fi putut fi?
Au venit, însă, aceste vremuri de tulburare care m-au întors pe dos. Mi-a fost teamă. Mi-a fost teamă nu pentru mine, ci pentru viitorul copiilor mei. Fricile mi-au năpădit mintea, inima, ființa, iar șoapta Duhului se auzea tot mai stins. Dacă…?! Dacă…?! Sau… dacă…?! Știu, am învățat să nu mă îngrijorez de nimic, dar, parcă acum nu puteam aplica învățătura în viața mea! Frica era atât de întunecată încât nu mai puteam vedea nimic în jurul meu, nu mai auzeam nimic și nu mai puteam face nimic! Parcă nu mai credeam și nu mai aveam puterea să mă încred… și multe zile au trecut așa… Am văzut că am o credință așa de mică, dar ce bine că am un Dumnezeu așa de mare, care nu a încetat să fie lângă mine!
„Iubesc pe Domnul, căci El aude glasul meu, cererile mele. Da, El Și-a plecat urechea spre mine, de aceea-L voi chema toată viaţa mea! Mă înfăşuraseră legăturile morţii şi m-apucaseră sudorile mormântului; eram pradă necazului şi durerii. Dar am chemat Numele Domnului şi am zis: „Doamne, mântuieşte-mi sufletul!” (Psalmul 116: 1-4). Întotdeauna am știut că Dumnezeu e atotputernic, că mă ascultă, că-I pasă, că-mi vorbește prin Cuvânt. Ador Cuvântul Lui pentru că dă viață cu adevărat! În acest întuneric, lumina Cuvântului și vocea Sa blândă au fost singurele care au reușit să răzbată până la inima mea.
Cu siguranță că fiecăreia dintre noi i s-a întâmplat să creadă că unele cuvinte din Biblie au fost scrise special pentru ea. Mi se întâmplă să citesc un pasaj peste care altă dată am trecut ușor, dar acum, acum când am nevoie de anumite cuvinte, acestea să apară, pur și simplu pe paginile Scripturii! De parcă sunt noi, de parcă sunt puse acolo special pentru mine, special pentru acest moment!!! Dumnezeu știe să încurajeze, să ridice, să lumineze, să fie susur blând sau să vorbească din furtună. El știe întotdeaună de ce am eu nevoie! De ce ai tu nevoie…
Am împlinit 40 de ani în timpul pandemiei, atunci când îngrijorările-mi erau în toi. Într-una din zile îi citeam fetiței mele mai mici din Biblie, din citirea noastră zilnică și m-am putut concentra la cele citite până în momentul în care Dumnezeu mi-a spus ceva. Apoi, acele cuvinte îmi reveneau ca un ecou de care aveam atâta nevoie: „căci Domnul, Dumnezeul tău, te-a binecuvântat în tot lucrul mâinilor tale și ți-a cunoscut călătoria în această mare pustie. Iată, de patruzeci de ani de când Domnul, Dumnezeul tău este cu tine și n-ai dus lipsă de nimic!” (Deuteronom 2:7) Ce rușine mi-a fost atunci! Să realizez că eu m-am îndoit de Acest Dumnezeu Care mi-a purtat de grijă, care mă binecuvântase atât de mult, care știa câți ani am, câte zile am, câte fire de păr… Care știa de ce am eu nevoie, de ce au nevoie copiii mei, Care nu doar că știa, ci Se și îngrijea! Dumnezeu care vorbea în vechime, vorbește și azi pentru că e neschimbat! Iubește și azi, pentru că El Însuși e Iubire! Primește și azi, pentru că brațele Și le-a întins la cruce pentru fiecare dintre noi atunci când credem că nu mai merităm să fim primite!
Dumnezeu întotdeauna răspunde și celor mai mici detalii pe care le aducem înaintea Lui! La timpul Lui, în felul Lui! Eu aveam nevoie de mângâiere și încurajare, aveam nevoie să știu copilele mele cu adevărat protejate de toată urâțenia și furia celui rău, aveam nevoie ca Dumnezeu să-mi vorbească așa cum știe El: clar! Și acum mă năpădesc lacrimile când îmi amintesc că, după ce m-am rugat pentru fetele mele într-o zi, când eram singură acasă și imi deschideam inima înaintea Lui, El, mi-a spus în timp ce mă hrăneam din Cuvânt: „este nădejde pentru urmașii tăi, zice Domnul!” (Ieremia 31:17)
Îmi pare rău pentru fiecare zi pe care am pierdut-o îngrijorându-mă, pentru că ea nu se mai întoarce… dar Îi mulțumesc că El iartă și schimbă! Necazuri vor mai veni, cel rău va mai lupta, dar Dumnezeu e scut și pavăză în jurul celor ce se tem de El!
„Care este, în adevăr, neamul acela așa de mare încât
să fi avut pe dumnezeii lui așa de aproape
cum avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru,
ori de câte ori Îl chemăm?”
(Deuteronom 4:7)
