Dă-i și tu valoarea pe care Dumnezeu a pus-o în el. De ce oare altfel, în Cuvântul Său (Efeseni 5:22-24; Coloseni3:18; Tit 2:3-5; 1 Petru 3:1-5), Dumnezeu, în dreptul nostru, al femeilor, ne-a lăsat învățătura de a fi supuse soților noștri? Nu oare spre binele nostru? Cu siguranță tot ceea ce este scris în Cuvântul lui Dumnezeu este bun, iar dacă noi căutăm să-L împlinim, vom avea parte de binecuvântare!
Ca să fii supus cuiva presupune să-l apreciezi, să crezi că este valoros, să ai încredere în capacitățile lui, să-l asculți, să fii de acord cu deciziile lui, să-l susții, să-l respecți! (A nu se înțelege că soția nu poate lua decizii singură sau nu are dreptul la opinii diferite de ale soțului. În niciun caz!) În multe cupluri, soția este cea care poate lucra, iar soțul este în concediu de creștere a copilului, ori ea este cea care aduce un venit mai mare în casă sau gestionează finanțele: asta nu înseamnă că soțul respectiv ar trebui mai puțin respectat ori deloc.
Veți mai spune poate că mai poți fi supus și prin constrângere, atunci când cel mai tare, mai puternic își exercită dominarea prin forță. Însă această supunere este una din frică, din teamă, iar teama paralizează orice alt sentiment. În mod sigur, nu despre o astfel de supunere ne învață Dumnezeu, ci despre o supunere care vine din d r a g o s t e , iar asta presupune aprecierea celui căruia i te supui, în același fel în care îl apreciezi, te încrezi, într-un cuvânt ,îl iubești pe Dumnezeu. Ori, pe aceasta se bazează o relație de căsătorie dintre un bărbat și o femeie, care și-au exprimat consimțământul de comun acord, iar uniunea dintre ei este una consensuală, peste care au cerut și binecuvântarea lui Dumnezeu.
Poate unor femei nu le este atât de simplu și ușor să urmeze această învățătură biblică și s-o aplice în viața lor, de a fi supuse soțului ca Domnului (Efeseni 5: 22,24).”Ca să te supui cuiva, trebuie să fii convinsă că acea persoană chiar merită, chiar este valoroasă!” – vor spune ele, poate… Această neîncredere, această ezitare și punere sub semnul întrebării a bunei intenții a lui Dumnezeu la
adresa noastră a dat târcoale și a lovit încă de la începuturi chiar pe prima femeie, Eva, când, ascultând de glasul șarpelui, a pus la îndoială ceea ce Dumnezeu le spusese, ei și lui Adam. În zilele noastre, făcând o analogie, am putea spune că ”șarpele” i-a dat din nou târcoale femeii, sub forma revoluției feministe din anii ’50, ale cărei principii n-au făcut decât să îndepărteze tot mai mult familia de ceea ce Dumnezeu a instituit.
Vedem, însă, câtă valoare a pus Dumnezeu în om, în bărbat, tot de la început când i-a încredințat lui Adam înalta sarcină de a da nume tuturor ființelor vii pe care El le crease (Genesa 2:19,20), câtă valoare și încredere i-a acordat, astfel încât “orice nume pe care-l dădea omul (Adam) fiecărei viețuitoare, acela-i era numele”.
Descoperă-ți soțul, cunoaște-l, dacă n-ai făcut-o cu adevărat până acum sau poate nu ai avut suficient timp, fiind abia la începutul relației ori redescoperă-l, dacă ai mai făcut-o, însă, în timp v-ați mai înstrăinat.
Apreciază-l și vei avea numai de câștigat! Caută și vei găsi în el cel puțin un talent sau câteva calități care merită apreciate și fă în așa fel încât să-i transmiți asta: că ești mândră de talentul sau de
calitățile lui ,enumeră-i-le , spune- i cât de impresionată ești, de încântată, de mulțumită . Repetă-i asta cât de des posibil. Poți chiar să-L rogi pe Dumnezeu să-ți descopere calitățile lui, dacă tu singură nu găsești niciuna specială în el, atunci când te rogi pentru soțul tău. De câte ori ai un timp al tău, de meditație, de reflecție, rugăciune, încearcă să pui pe hârtie, la liniuță, ce-ți amintești că a făcut soțul tău bun pentru casă, familie, pentru tine, pentru apropiați și vei constata cât de binecuvântată ești. Poate-ți zici: “Ce-aș putea aprecia eu la soțul meu, că nu prea face nimic special?”. Este posibil ca, luată cu grijile zilnice, apăsată de tot felul de probleme, fiind tot mai ocupată, iar timpul în care comunicați este tot mai puțin sau chiar aproape inexistent, să ajungi să simți așa! Însă, dacă vei face exercițiul de care spuneam mai sus, dacă îți vei aloca un timp de meditație și pentru partenerul tău de viață, vei fi surprinsă (poate) să constați că ai de ce să fii mulțumitoare la adresa lui, ai pentru ce să-l apreciezi, să-l valorizezi și atunci tu însăți vei simți binecuvântarea lui Dumnezeu.
Te-ntrebi ce calități demne de apreciat ar putea avea un soț? Poate fi genul de gentleman care nu uită nicio ocazie, specială sau nu, de a-ți aduce un buchet de flori (chiar florile tale preferate!), poate se oferă, de câte ori poate, să facă el cumpărăturile/piața sau/și să gătească el într-o duminică la prânz, poate e el cel care se trezește primul dimineața și face cafeaua sau duce copiii la școală, poate fi el cel care întinde rufele seara târziu, pe care tu le-ai lăsat în mașina de spălat când ai căzut frântă de oboseală, poate fi el cel care curăță aragazul după ce ai gătit și te surprinde când intri dimineața în bucătărie și îl găsești “lună”, poate fi el cel care stă nopțile târziu să citească și să învețe lecțiile la care copiii au nevoie să fie ajutați, poate fi cel care renunță de fiecare dată la un timp pentru sine (o ora la piscină, o plimbare cu bicicleta, un meci de fotbal, o emisiune preferată…) pentru a sta să-i ajute pe copii la teme, să le explice ce n-au înțeles bine la școală, să-i ajute la realizarea diferitelor proiecte școlare, să-i antreneze la karate pentru examenul de grad, să iasă cu ei la un meci de basket când ar fi avut nevoie să se odihnească, să plece de la serviciu când ar mai fi avut 1001 treburi de rezolvat, pentru a fi prezent la meciul/cursul de fotbal/basket/karate/înot al copilului; poate fi genul care nu scapă nicio ocazie de a le da învățătură și a le transmite
principii sănătoase copiilor, care le răspunde copiilor la toate întrebările, stând seara lângă ei în pat, masându-le spatele/picioarele obosite de la sport, citindu-le, rugându-se cu ei. Poate fi el cel care spală geamurile, având o tehnică mult mai smart decât a ta și o face și mult mai rapid…
Și aș putea continua așa, umplând încă multe foi! Dar, poate că veți zice: “Ce profil ideal de bărbat și soț e descris aici? Așa ceva nu există! Bineînțeles că dacă aș avea un așa soț l-aș aprecia, l-aș valoriza, l-aș venera chiar!” Da, doamnelor, el există! L-am descris pe soțul meu (doar o mică parte) și poate n-am știut să apreciez toate aceste calități și nici să-i arăt lucrul acesta dintotdeauna. Însă, din momentul în care le -am conștientizat ș i-am recunoscut adevărata lui valoare pe care Dumnezeu i-a dat-o, viața mea a cunoscut o transformare extraordinară în bine, iar calitățile lui s-au înmulțit și continuă să mă surprindă.
Acum, poate unele dintre voi nu ați regăsit în descrierea mea decât una sau câteva calități pe care soții voștri să le aibă sau poate chiar niciuna, însă, pot să vă spun sigur că dacă veți face exercițiul de care v-am menționat mai sus, veți descoperi calitățile de care puteți și trebuie să fiți mulțumitoare și să-i arătați asta!
Poate soțul tău este cel care se trezește noaptea când plânge bebelușul și îl liniștește sau îi pregătește biberonul cu lăptic, poate este el cel care se ocupă întotdeauna de mașină ca s-o ducă la spălătorie, la mecanic, să-i umple mereu rezervorul, poate este el celcare are grijă de plata facturilor, schimbă becurile care se ard, repară bateria la duș, duce gunoiul, spală toaletele, dă cu aspiratorul, te ascultă și te încurajează când vii supărată de la serviciu, te surprinde cu o excursie pe care ți-o doreai și o plănuiește singur, în secret, îți face cadou o geantă/parfum/rochie pe care
ți-o doreai. Nu se poate să nu găseșți cel puțin câteva calități care chiar merită apreciate la soțul tău.
Apoi, sunt talentele pe care Dumnezeu le-a pus în noi toți, chiar dacă, de multe ori, nu vedem niciunul în noi înșine. Astfel, poți avea un soț sensibil, cu talent artistic, care poate scrie poezii sau proză sau căruia îi place să deseneze/picteze, poate e pasionat de fotografie și are o colecție impresionantă de fotografii cu peisaje/portrete de prin vacanțele voastre sau din cotidian, poate este un
instrumentist talentat (chitarist, pianist, percutionis), solis tvocal – și ți-a cântat de multe ori; poate e un sportiv talentat, un bun orator sau are talentul de a-i învața pe alții, poate are talent la bricolaj…
Caută și descoperă sau redescoperă în soțul tău talantul/talanții pe care Dumnezeu i-a pus în el și exprimă-i cât de des posibil cât de mândră ești și cât de mult îl apreciezi, până într-atât încât să ajungi să-l numești, să i te adresezi cu “domnul meu”, așa cum Sara îl numea pe Avram.
Simțindu-se valorificat de tine, soția lui, îi vor crește aripi și își va dori să se transforme într-un super-erou, îi vei da forța și dorința de a fi mai bun, de a face mai mult, de a te impresiona mereu. Făcând așa vei avea numai de câștigat! Poate ai văzut în el la începutul relației voastre una sau mai multe calități ori unul sau mai multe talente, însă, în timp ai lăsat indiferența, rutina ori comparația (inevitabilă) să se aștearnă peste ele și ai făcut loc în viața ta, dându-le poate chiar loc de cinste, nemulțumirilor, frustrărilor și chiar scoaterii în evidență a defectelor lui.
Nu, draga mea,este timpul să întorci foaia și să acționezi exact în sensul opus față de cum ai făcut-o în ultima vreme, poate timidă și stângace la început, nemaiavând obișnuința de a-i adresa cuvinte frumoase, laudative, de a-ți manifesta gesturi din care el să înțeleagă cât de mult îl apreciezi sau că ai început s-o faci, dacă n-ai făcut-o mai înainte și schimbarea/beneficiile nu vor întârzia să apară.