Strălucește femeie! Ești prețioasă!

Da, suntem făcute să iubim, să alinăm, să ascultăm, să mângâiem, să purtăm sarcini, să naștem pruncii, să-i creștem, să-i hrănim, să-i educăm, dar, mai ales, să strălucim, să încântam, să răspândim mireasmă în jurul nostru.

De cate ori, însă, nu refuzăm să ne ridicam la înălțimea la care suntem chemate pentru că nu credem în valoarea noastră? Mă întreb oare cât îl întristam atunci pe El, care știe cel mai bine cu ce/cat ne-a înzestrat, iar noi nu vrem să-i dam crezare!?

Cred că ar trebui să ne începem fiecare dimineața recitând cu voce tare psalmul 139:14 ” Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!”

Valoarea noastră este una intrinsecă, nu depinde de mediul din care provenim, de studiile absolvite, de situația materială sau de aspectul fizic, mai mult sau mai puțin încadrat în standardele zilelor noastre.

Potenţialul nostru este asemenea seminței unui măr. Când aceasta este plantată în terenul potrivit, va da nastere unui pom care, la rândul lui, va rodi, iar de roadele lui se pot bucura generații după generații. Tot aşa şi noi, plantându-ne rădăcinile sufletului adânc în  promisiunile Lui și lăsându-ne inima să fie udată şi hrănită mereu de Duhul Lui cel Sfânt, vom rodi, iar de roadele noastre se vor bucura nu numai cei din jurul nostru, ci vom lăsa moștenire şi pentru generațiile viitoare. Aceasta este ceea ce aduce, în fapt, împlinirea sufletului nostru.

Comparația ne împiedică, de cele mai multe ori, să vedem cine avem nevoie să devenim. Este adevărat că noi trebuie să ne ameliorăm, să avansăm, însă, să nu uitam să apreciem orice mic progres, să încetăm să mai vorbim negativ de noi însene, să descoperim ceea ce avem, căci Creatorul nostru nu s-a înșelat, cu siguranță!

Femeia care se încrede în Dumnezeu nu caută să se asemene cu nimeni alta, pentru că ea știe că este, în mod minunat, unică. Toate eforturile şi le concentrează pe dorința  de a deveni cea mai bună versiune a ei însăși. Eșecurile ei trecute nu definesc cine este şi nici de unde vine nu definește unde va merge. Ea surâde viitorului, încrezătoare că ceea ce este cel mai bun este încă înaintea ei!

 


Poate ai fost sau ești supusă multor încercări şi ai impresia că “nu mai valorezi mare lucru”.
Înţelege, însă, că tu ești un diamant, iar călătoria ta pentru a ajunge la stadiul acesta – de cea mai strălucitoare şi mai rezistentă dintre pietrele prețioase – este una lungă. În fapt, diamantele încep prin a fi niște pietre ascunse adânc în profunzimea pământului, departe de suprafața acestuia. Însă, atunci când sunt supuse unor condiții de căldură şi de presiune extremă, aceste pietre sunt împinse spre suprafața pământului formând, astfel, diamantele.

 

Drept urmare, diamantul este materia cea mai solida din lume! El poate fi produs doar de către pământ, dar strălucirea lui nu poate fi realizată decât prin cizelarea de către om.
Diamantul în formă brută, neprelucrată, nu poate reflecta frumusețea sa naturală. El nu poate fi cizelat şi șlefuit decât prin intermediul altor diamante: frecându-se unele de altele. Însă, mai întâi, diamantul este tăiat la nivelul punctelor sale slabe, pentru a elimina impuritățile şi iregularitățile.

 

În concluzie, diamantele fără imperfecțiuni sunt extrem de rare. Mai mult, diamantele nu sunt identice, fiecare este unic în strălucirea lui şi atât de prețios în individualitatea lui!
Asemenea diamantului este şi femeia, unică şi nespus de prețioasă, mai ales după ce a suportat condițiile de presiune, tăiere şi șlefuire, care i-au permis să fie atât de strălucitoare!

Îndrăznește femeie să pășești pe “covorul roșu al vieții” și să strălucești asemenea unui diamant! Ești nespus de prețioasă!