Lacrimile îmi spun de ceva zile că își doresc să îmi mângâie obrazul…mi-e teamă să le ofer acceptul meu. Nu vreau să par vulnerabilă, emotivă, tristă sau sentimentală, dar sunt, sunt legată de teamă, de nesiguranță.
Mi-e așa dor de Tine Doamne, de zilele în care îmi mângâiai obrazul meu.
Îmi amintesc de Tine cu mult, mult drag și plâng, căci Te vreau langă mine!
Te-am neglijat, Te-am îndepărtat și acum încerc să Te caut și Te caut cu disperare, dar nu Te mai găsesc…
Dar Tu, Tatăl meu mă ții, tăcut, în brațele Tale. Te-am împovărat cu ruinele mele, cu păcatele mele, cu tristele mele amintiri.. și erau grele și urâte toate, dar nu eu le purtam, ci Tu…Tu pentru mine.
Azi plâng, mă smeresc și mă cutremur, căci Tu ești cel ce mă iubești, și niciodată nu mă părăsești, iar eu nu merit acest favor!
