Clipele…, clipele, orele și zilele
Se scurg, fug una după alta
N-au astâmpăr
Și le-aș opri…
Să-mi pot trage suflarea
Să-mi pot aduna fărâmele
Prin tumultul ce îmi zdruncină drumul
Să pot prinde un strop din Tine,
STĂPÂNE!
Dar cu cin’ să vorbești?
Nu m-ascultă!
Sunt mână-n mână cu veșnicia,
Iar eu îmi zdrobesc călcâiele
Prin cioburi și zgură
Trăgând cu coada ochiului la
STĂPÂN
Dar privirea-mi înec în țărână.
Las dușmanele deoparte
Și mă opresc să-mi scutur praful,
Să-mi curăț rănile.
Le las pe ele să treacă
Trec și eu cu ele .
Îmi ridic ochii în sus,
Mă scald în Lumină…
Mă dezghioc de durere,
De tină.
