Cutia cu surprize sau învăţând de la copii

Cutia cu surprize sau învăţând de la copii

Obişnuiesc să păstrez o cutie cu surprize. Adun acolo tot felul de lucruşoare (abţibilduri, cărticele, jucării, creioane, ştampile etc.) pe care le dăruiesc apoi Soniei şi lui Damian fără ocazii speciale.

Sonia are 7 ani, Damian 4. N-aş putea spune că nu se înţeleg, dar nici că sunt cei mai buni prieteni. Relaţia lor depide de zi, de vreme, de toate cele… ca fraţii.

Ieri, în timp ce Sonia povestea la telefon cu una dintre verişoare, îl văd pe Damian însingurat şi căutând să-şi facă de lucru. Ca să îl îmboldesc puţin, îi zic: “Îţi aduc o surpriză, dar nu ai voie să o arăţi nimănui. Te joci doar tu cu ea.” Acceptă fericit termenii înţelegerii, cu ochii sclipind de mulţumire.

Eu cobor rapid în beci şi îi aleg cu grijă o surpriză: cea mai frumoasă maşină pe care o găsesc în cutie. I-o dau copilului, urmărindu-i atent reacţia. “Wow, ce faină e!”, exclamă el încântat… După care, cu lipsa de diplomaţie specifică inocenţilor ,întreabă: “Dar nici măcar mâine nu i-o pot arăta Soniei?”

Mă bufneşte râsul în sinea mea… Orice lucru ar avea, dacă nu îl pot vedea şi alţii, nu mai are acelaşi farmec… Bucuria nu e la fel în singurătate, ca şi între prieteni… Îi răspund totuşi fermă: “Am avut o înţelegere, nu o arăţi nimănui.” “Bine, mami.”, mă asigură el şi urcă în camera lui cu maşinuţa nou primită.

Peste nici trei minute, îl văd cum coboară sfios şi se apropie rugător de mine: “Vrea şi Sonia o surpriză.”

Îl biruise ispita, dar eu mă topeam de dragul lui. Îmi amintise o lecţie pe care eu impardonabil am uitat-o cu timpul: să îi las pe ceilalţi să vadă lucrurile preţioase pe care le-am primit şi să le fac parte şi lor de ele.

Iar cele mai preţioase lucruri ale mele nu sunt posesiunile materiale, ci bogăţia sufletului  în care S-a investit Hristos… din care rar mai fac parte şi altora…

Sharing is caring!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*