Perseverenţă şi umanitate la Torino

Perseverenţă şi umanitate la Torino

Epuizată după o zi de sesiune am deschis televizorul… poate voi găsi ceva care să mă relaxeze. Într-adevăr: Jocurile olimpice de la Torino, patinaj artistic, proba pe perechi.

Pe gheaţă evoluau favoriţii competiţiei: o pereche rusă cu o execuţie de excepţie. Aprecierea juriului, după cum era de aşteptat, i-a clasat pe locul întâi.

Publicul era în extaz, întreaga sală fremăta de admiraţie când ultima pereche din concurs a intrat pe gheaţă… de data aceasta nişte chinezi. Se numărau şi ei printre favoriţi, dar şansele de a-i devansa pe ruşi erau infime şi aveau să scadă în continuare. Şi-au început execuţia pe un fond de agitaţie generală, în faţa unui public greu de impresionat după reprezentaţia anterioară. Încordarea patinatorilor era evidentă; totuşi au executat primele elemente relativ bine. Urma acum un salt în care patinatorul îşi arunca partenera în aer pentru a se roti de câteva ori, ca apoi să aterizeze graţios pe gheaţă. Se pare însă că avântul nu a fost suficient de mare, iar patinatoarea, nereuşind să realizeze rotaţiile complet, a căzut pe genunchi după care, din inerţie, s-a izbit puternic de parapeţii patinoarului. Preţ de câteva secunde chinezoaica n-a schiţat nici o mişcare. Partenerul ei s-a apropiat rapid şi a ajutat-o să se ridice. Genunchiul însă o durea cumplit şi în astfel de condiţii se impunea să nu mai patineze. Muzica s-a oprit. Cei doi au rămas îmbrăţişaţi pe gheaţă, ea plângând pe umerii lui.

Publicul era în aşteptare, comentatorii anticipau o retragere şi făceau aprecieri referitoare la notare, când patinatoarea a făcut semn că vor continua exerciţiul. Muzica s-a reluat, iar publicul urmărea uluit execuţia unei femei aproape şchioape tresărind la fiecare element de dificultate mai ridicată. Comentatorii se pronunţau din nou asupra punctajului, pronosticând o nota slabă şi regretând căzătura care i-a descalificat pentru podium, dar exprimându-şi toată aprecierea pentru demnitatea şi perseverenţa perechii chineze.

În sfârşit patinatorii şi-au încheiat numărul. Toată sala aplauda în picioare – nu atât exerciţiul – cât gestul patinatoarei de a nu abandona concursul. A fost într-adevăr un act de voinţă extraordinar şi o dovadă de respect faţă de partenerul ei pe care altfel l-ar fi privat de roadele unei munci de jumătate de an.

Acum era rândul juriului să se pronunţe cu privire la evoluţia celor doi. La afişarea notelor: stupoare. Perechea chineză s-a clasat pe locul al doilea. Patinatorilor nu le venea să creadă, plângeau de fericire şi de durere în acelaşi timp. Nici mie nu îmi venea să cred: a fost o execuţie mediocră, iar căzătura ar fi trebuit să-i coste mult.

Totuşi a fost cea mai frumoasă apreciere pe care am văzut-o vreodată la o competiţie sportivă: s-a recompensat nu profesionalismul şi valoarea unui exerciţiu, ci voinţa şi perseverenţa unui om. Cu siguranţă juriul era alcătuit din oameni.

Revăzând căzătura m-am întrebat câtă presiune se exercita asupra patinatoarei pentru a se retrage din concurs: durerea fizică, frustrarea, lipsa puterii de a se concentra… şi totuşi n-a renunţat. A continuat exerciţiul conştientă de ratarea care o descalifica, dar de dragul demnităţii de a-şi duce misiunea până la capăt.

Privind la ea mi-am adus  aminte cât de des mi-au paralizat mie eşecurile voinţa şi cât de uşor am renunţat la vise când rateurile mi-au dezechilibrat traiectoria. Uneori abandonăm prea repede din lipsă de stimuli, nu ne epuizam resursele pentru că nu mai credem în ele, deşi există undeva. Am învăţat că nu recompensa merită sacrificii, cât demnitatea de a duce un lucru frumos pană la capăt în ciuda ostilităţilor.

Şi dincolo de toate s-ar putea să existe o răsplată mult mai mare decât cea pe care o merităm. 
Aceasta a fost una dintre cele mai frumoase lecţii de viaţă pe care le-am învăţat în direct.

 

Sharing is caring!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*