A trecut un an de când am aflat că Abigail are leucemie. Am dus atunci la urgențe o fetiță, și azi adorm pe brațul meu o domnișoară; trăiesc cu sentimentul că am pierdut o etapă din viața ei.
Boala și tratamentul nu îi dădeau dreptul la o viață normală, dar noi în calitate de părinți trebuia să îi improvizăm o realitate asemănătoare unei vieți normale.
Nu e ușor să convingi un copil că el este bine doar că nu are voie…. Să-mi spună că vrea să se joace afară iar eu să-i răspund că nu are voie la soare; că vrea prune – iar eu să-i raspund că nu e bine, că nu are imunitate…. Să vrea lucruri mărunte și să o refuzi mereu… și să o numești viață normală. Asemenea situații nu sunt ușor de gestionat, dar cel mai frumos personaj în această etapă e Dumnezeu care ne-a dat răbdare, ne-a dat idei când noi nu mai aveam cuvinte.
Oare nu era Dumnezeu mai caștigat dacă această perioadă nu o petreceam prin spital, dacă făceam altceva, Călin să slujească îndeaproape biserica, să mai consilieze o familie în prag de divorț, să mai stea de vorbă cu un frate în vârstă și singur, să fim părinți pentru un copil fără familie?
Oare nu era Dumnezeu mai câștigat dacă așeza altfel scenele din viața noastră….?
Am investit în școală, am investit în lucruri de care ne bucurăm, acum a venit timpul ca Dumnezeu să investească în noi.
Ne-a învățat Dumnezeu că viața e prea scurtă ca să o trăim atât de egoiști.
Dumnezeu ne-a confirmat că are încredere în noi, ne-a demonstrat, până și nouă, că putem mai mult:
- că putem să-l iubim pe cel orfan
- că răbdarea noastră îi poate încuraja pe cei disperați;
- că suntem o familie puternică – am rezistat în situații limită, când alții se pierd în lucruri mici,
- că ne-a dat puterea să zâmbim, când aveam dreptul să urlăm mai tare,
- că am reușit să încurajăm când aveam motive să disperăm,
- că am trecut prin suferință, dar n-am simțit durere,
Suntem pe un drum lung, ca nimeni să nu creadă că a fost ușor.
Dumnezeu ne-a demostrat că putem mai mult, că suntem cine n-am crezut că putem fi.
Nu întotdeauna suferința e cea mai bună școală; suferința crează tensiune, îți schimbă direcția și îți strică confortul. Dar dacă treci prin suferință și ai rămas la fel de echilibrat, cu un sentiment de liniște, împins de răbdare să mergi mai departe e harul lui Dumnezeu, ești ucenicul care doarme cu Isus în barcă, conștient de prezența Lui.
Oamenii sunt supuși starilor de moment, stăpâniți de frică, descurajați de eșecuri…
Fără Dumnezeu, omul se încurcă în lucruri mici, își pierde curajul de a lua decizii importante, uită cine e și unde trebuie să ajungă.
Cu Dumnezeu și-n suferință, nu știu dacă e drumul cel mai scurt, dar cu siguranță e drumul cel mai ușor, pentru că nu ești singur.
