Întodeauna i-am admirat pe misionari. Am admirat curajul lor de a merge în locuri în care puțini oameni s-ar duce, în condiții de cele mai multe ori precare, mânați de ”ceva” ce nu prea are de a face cu rațiunea noastră profund conservatoare. Oameni despre care aflăm rareori, sunt mânați și ținuți acolo de o ”viziune” și o credință care ajunge până la sacrificiu. Însă cred că chemarea aceasta are de a face cu fiecare dintre noi creștinii care căutăm să oglindim chipul lui Hristos în noi. Noi Biserica, Trupul Domnului ne purtăm deseori ca un om bolnav: ne conservăm resursele, ne acoperim rănile, ne izolăm de lume și ne plângem că suntem izolați, ne ascundem în forme și tabieturi de ipohondrii și ne mulțumim să ”trimitem” câțiva oameni misionari printre triburi sălbatice să vestească Evanghelia și Aceasta să umple Pământul. Tributară unui astfel de comportament ani de zile m-am rugat să înțeleg ce vrea să spună Isus în Evanghelia după Matei ”neprihăniților” pe care-i cheamă să moștenească Împărăția când le spune: ”ori decîte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai mei Mie Mi le-ați făcut”. Nu știu dacă sunt încă pe deplin luminată cine sunt acei neînsemnați frați însă Dumnezeu m-a sensibilizat să văd ce deznădăjduită este de cele mai multe ori lumea din jurul meu… și această lipsă de nădejde se datorează foamei, lipsei de imbrăcăminte, dar și lipsei bunătății și demnității cu care sunt tratați cei mai mulți deznădăjduiți.
Cum am putea să vedem cu ochii inimii și bunătatea lui Dumnezeu fiecare om pe care-l întâlnim?
Nu e nevoie de multă teologie să fii bun, dar e nevoie de multă dedicare și apropiere de Domnul să vedem valoarea pe care Dumnezeu a pus-o în fiecare om.
Misionari putem fi sau nu toți cei care mânați de Duhul Domnului hrănim, îmbrăcăm, primim, ascultăm, luăm aminte la nevoile celorlalți fără să judecăm cauza pentru care au ajuns într-o situație dificilă. În acest fel suntem misionarii tăcuți ai Domnului, chemați la ascultare și împlinire, iar când ne punem inima și mintea la dispoziția Domnului, El va găsi și oportunitatea în care să ne implicăm.
Bisericile noastre și aici mă refer la comunitățile de credincioși care formează Biserica vor fi atractive pentru cei necredincioși atunci când vor vedea schimbarea în noi, implicarea în viața comunității nu izolarea.
Îmi imaginez cum ar arăta capitolul 11 din cartea Evrei dacă autorul l-ar rescrie despre noi pentru generațiile care vor veni:
Prin credință Maria sau completați voi ce nume doriți, a crescut acei copii orfani cu toate că o ducea foarte greu….Prin credință a văzut ea toate lucrurile cari încă nu se vedeau și plină de o teamă sfântă a ales să asculte de Dumnezeu în toate greutățile…..Prin credință Ana sau ……. a educat și ajutat femei din comunițăți dezavantajate sa-și găseacă locuri de muncă și să-și întrețină familiile……
Prin credință toți aceștia misionari tăcuți, zi de zi chemați să-l reprezinte pe Domnul în care cred ”au cucerit împărății, au facut dreptate, au căpătat făgăduințe,…au stins puterea focului,….. dar au suferit și batjocuri, bătăi, lanțuri și închisoare…… ei de care lumea nu era vrednică” (parafrazare dupa cap11 Evrei).
Da, suntem chemați la a fi misionari toți, purtători de Hristos și de Evanghelie fără excepție, acasă,la locul de muncă, pe stradă, oricând și oriunde, fiecare după puterea și viziunea pe care i-a dat-o Domnul.
Vă las cu îndemnul lui Pavel adresat creștinilor din vremea lui și nu numai:” Prea iubiților….Să aveți o purtare bună în mijlocul neamurilor pentru ca în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe niște făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării”.(1Petru2:12)
Așa să ne ajute Dumezeu!
