În timp ce citim să ascultăm.
Iată că am venit până la marginea mării ca să reaud liniștea Ta și
să mă lipesc cu inima mea de inima Ta.
Iată că am venit să privesc și să înghit în celulele mele splendoarea Creației Tale, să-mi scald gândurile în mare, să uit toate sulițele ce mi-au fost înfipte în inimă.
Da în inimă…Să uit cuvintele, privirile, ura și toată invidia îndreptate către ființa mea. Am venit să mă spăl de ele ca să pot lua pe mine Privirea Ta, șoaptele Tale tămăduitoare, să-mi acopăr capul cu planurile Tale care stau mai presus decât orice gând de om.
Sunt zile adunate aici, la capăt de mare, cu briza gâdilindu-mi ochii larg deschiși.
Îi țin așa ca să pot vedea minunile Tale curgând spre mine clipă de clipă.
Renasc de fiecare dată când te caut.
Tu, numai Tu cunoști tainele ridicării mele.
Tu singur știi să redai viață inimii mele secătuite, bombardate, călcate în picioare, bârfite.
Iartă-ne pe toți care uităm că prin cuvinte putem deveni ucigași…
Tu ești dătătorul vieții mele și tot Tu făuritorul învierii ei.
Și iată că inima mea zburdă.
A fost eliberată din ghearele neputinței de a vedea Sensul.
Acum i-a devenit iar clar că drumul ei trebuie să ducă la Tine.
S-a ridicat valul de tristețe așa cum se ridică ceața la venirea soarelui.
S-a dus pentru că am fost încuviințată de însăși Ziditorul meu că viața mea are sens.
când iubesc
când iert
când mă rog pentru cei ce mă prigonesc cu vorbele lor
când le dau de mâncare celor ce au aruncat cu sulițe.
În Iubire, doar acolo Libertatea poate fi gustată și apoi mâncată pe săturate, acolo limitele îi devin PORȚI și doar aflând-o pe ea vindecat pe de-antregul.
Când faci din ea adăpost ajungi la siguranță, te rupi de teama, de incertitudine, de nonsens.
„Dar iubirea exista.
Există pentru că Dumnezeu a adus-o în lume, pentru că ea nu poate să nu existe, nu poate să aibă sfârșit, pentru că nu are nici început.
Ea nu poate să se împuțineze, pentru că pornește de la Dumnezeu și se revarsă asupra întregii făpturi, așa încât, dacă iubirea nu există,
doar noi suntem de vină pentru că nu o vedem.”
(Savatie Baștovoi)
Tată drag…MAREA…
Marea Ta liniștită s-a reîntâlnit cu marea mea zbuciumată, cu valurile mele nebune.
Și iar m-ai liniștit.
Mulțumesc!
„Toată viața noastră se construiește și poate avea un rost doar
pornind de la iubire și sfârsind în IUBIRE.”
(Savatie Baștovoi- A iubi înseamnă a ierta)
Acest articol apare apare în varianta originală pe https://andreeastanciu.blog/2017/08/11/scrisoare-tatalui-ceresc/ de unde a fost preluat cu acordul autoarei. Pentru mai multe articole scrise de Andreea, puteți vizita site-ul ei aici: https://andreeastanciu.blog/ .