Îndemnuri

Să-ți fie cuvântul mereu alinare –
Vorbirea ta fie-mbracată cu har
Și dreasă cu sare, oricând să zidească
Pe rana din suflet să toarne balsam.

Să-ți fie privirea mereu îndreptată
Spre Tatăl luminii, spre Tatăl ceresc
Iar viața să-ți fie încununată
De sfinte podoabe ce viu stralucesc.

Să fie-a ta mână dispusă s-ajute
Și larg să se-ntindă spre cel ce-i lipsit
De poți azi un bine să faci, îndrăznește!
Chiar cel mai mic gest îți va fi răsplătit!

Să-ți fie umblarea curată și dreaptă
Învață-ți piciorul să fugă de rău
Să nu poposești pe-a batjocurei cale
Ci neintinat fie cugetul tău.

Îngustă e calea și mare e prețul
Dar ce minunată răsplată va fi!
Aleargă ‘nainte, cununa te-așteaptă
Fii gata, veghează și nu șovăi!