Sunt o fire introvertă. Instrumentele de scris și colile albe mi-au fost cele mai bune prietene de când mă știu. Ele formau pentru mine cadrul ideal în care puteam fi în deplinătatea sensului eu însămi, locul în care stările, simțămintele, gândurile și ideile mele se oglindeau fidel în câte-un grupaj de cuvinte.
După ce am devenit mamă, dragul de a scrie s-a transformat la rândul său într-un instrument prin care am urmărit să-mi binecuvântez copiii. Totul a pornit de la o discuție cu Dumnezeu în perioada în care eram însărcinată cu primul meu copilaș. Mă gândeam la enorma responsabilitate pe care o voi avea cu privire la modelarea unei inimi de copil după directivele Scripturii. I-am mărturisit Domnului bucuria mea, temerile care mă încercau, dar și cât de mult doream să las moștenire copiilor pe care mi-i va da lucruri nesupuse efemerității.
Apoi m-am adresat bebelușului din pântecul meu:
“Suflețel scump, cât de mult aș vrea ca mamă să-ți dăruiesc ceva semnificativ, ceva personalizat, ceva ce să-ți amintească mereu că Dumnezeu există, te-a creat, te iubește și te vrea al Lui. Ceva la ce să ai acces necondiționat și din care să se reverse permanent asupra ta binecuvântări proaspete, indiferent de etapa de viață în care te afli; ceva ce să concentreze în același loc evenimente proeminente din viața ta, rugăciuni, binecuvântări și mijlociri pe care eu ca mamă le voi înălța pentru tine înaintea tronului harului; ceva ce să cuprindă răspunsuri practice și mereu valabile la întrebările și problemele cu care vei ajunge să te confrunți de-a lungul vieții; ceva care să mă ajute în același timp și pe mine să savurez din plin fiecare etapă de viață din postura de părinte…”.
După ce mi-am încheiat de înșiruit toate aceste dorințe, un susur blând mi-a răspuns: “ADUCERE-AMINTE”, continuând din Scripturi cu paragrafe dragi inimii mele: “Scrie lucrul acesta într-o carte ca o aducere aminte”, “Scrie într-o carte toate cuvintele pe care ți le-am spus”. Aceste versete din Exod 17:14 și Ieremia 30:2, răsunară ca un ecou în inima mea. Mi-am reamintit că Vechiul Testament abundă în expresii precum “semn de aducere aminte”, “stâlp de aducere aminte”, “jertfă de aducere aminte”, “pietre de aducere aminte”, “carte de aducere aminte”. Și oare de ce? Pentru ca noi, oamenii, să nu uităm. Pentru ca să fim feriți de amnezie spirituală. Pentru ca să prevenim lepădarea de Dumnezeu atunci când păcatul ne ademenește. Pentru ca să păstrăm vie amintirea minunilor Domnului și să le putem relata în detaliu urmașilor noștri. Și am găsit atât de multe argumente în favoarea ridicării unui “stâlp de aducere aminte” pentru copilașul meu.
După șase ani de la acea conversație cu Dumnezeu, “stâlpul de aducere aminte” pentru Luca, întâiul meu născut, a fost finalizat sub forma unui jurnal personalizat scris de propria-mi mână. Am adunat în el esența copilăriei lui, de dinainte de a se naște și până când a pășit pe drumul școlii, esență ce cuprinde în imagini și cuvinte evenimente proeminente și întâmplări remarcabile din primii lui șase ani de viață. De la imaginile ecorgafice prenatale până la pozele de la fiecare serbare din grădiniță, de la amprentele mânuțelor și piciorușelor lui cu ocazia fiecărei zile de naștere până la felicitările cu dedicații speciale din partea celor dragi din familie, de la rugăciuni, binecuvântări, sfaturi și promisiuni divine specifice pe domenii de viață și până la descrierea evoluției dezvoltării lui fizice și psiho-intelectuale… toate formând un tot unitar colorat, hazliu și captivant.
Intenționez să-i dăruiesc fiului meu acest jurnal la vârsta la care voi înțelege că a ajuns la un nivel de maturitate spirituală suficient de înalt cât să poată pricepe mesajul lui Dumnezeu din spatele fiecărei file. Totodată, prin intermediul acestui jurnal doresc să-i rămân alături și atunci când fizic nu va mai fi posibil.
În anii 2014 și 2016 alte două jurnale au fost începute, unul pentru Iosua, cel de-al doilea meu fiu, și unul pentru fiica mea Lisa, mezina familiei. Aceste trei “cărți de aducere aminte” reprezintă una dintre modalitățile creative prin care îmi manifest dragostea și respectul față de copiii mei, rugându-mă să le fie de mare folos în vremurile maturității și realmente un semn de aducere aminte de netăgăduit a faptului că Dumnezeu există, i-a creat, îi iubește și îi vrea ai Lui.
Photo credit: More Love Photography