“Nuiaua” disciplinării

“Nuiaua” disciplinării

“Cine nu folosește nuiaua, își urăște fiul, dar cine-l iubește, are grijă să-l disciplineze.”

 Proverbe 13:24 (NTR)

“Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua disciplinei o va dezlipi de el.”

Proverbe 22:15 (NTR)

În ultimii șase ani am fost binecuvântată de către Dumnezeu cu trei copii minunați și încă de la început am conștientizat importanța responsabilității pe care o am înaintea Lui cu privire la rolul meu de părinte. Cu toate că aveam impresia că știu suficiente despre cum trebuie să fie crescut un copil, în momentul în care m-am trezit cu primul bebeluș în brațe, am intrat pe drumul anevoios ce desparte practica de puțina teorie pe care o aveam în minte și… n-am știut de unde să încep, cum să procedez, ce să fac în atât de multe situații. La scurt timp am fost pusă și în fața nevoii de disciplinare, iar în acel moment întrebările mele s-au înmulțit exponențial de pe-o zi pe alta.

I-am mărturisit lui Dumnezeu că nici nu știu, nici nu mă simt în stare să-mi disciplinez copilul în mod corect, echilibrat, scriptural. Eram debusolată și contrariată. Cum ar putea dragostea necondiționată a unui părinte să provoace în mod deliberat suferință copilului prin pedeapsă fizică, metodă care în general observasem că nu dă rezultate pe termen lung? Despre ce nuia vorbește în Scripturi Dumnezeul Care Se numește pe Sine Dragoste? Unde era punctul de echilibru?

Dumnezeu mi-a răspuns prompt prin două versete: 1 Tesaloniceni 5:21 “Cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun.” și Eclesiastul 1:12 (NTR) “Eu, (Solomon), m-am dedicat studiului și cercetării înțelepciunii cu privire la toate lucrurile care se săvârșesc sub ceruri; aceasta este o ocupație obositoare, pe care Dumnezeu o dă oamenilor ca să se îndeletnicească cu ea.” Apoi Dumnezeu a continuat în duhul meu: “A fi părinte este o meserie. Ca în oricare altă meserie, înainte să te apuci de practică trebuie să știi teoria. Documentează-te. Eu îți stau alături ca să te călăuzesc.”

Din acea zi, la fel ca și Solomon, m-am dedicat studiului acestui aspect timp de un an de zile. Am citit cărți, cursuri, studii de cercetare și diferite opinii cu privire la meseria de părinte și dezvoltarea psiho-somatică a copilului. Am zăbovit asupra rezultatelor cercetărilor publicate de psihologi, pediatri, neuropsihiatri infantili și lideri creștini ca să pricep nevoile psihologice de bază ale copilului, anatomia și fiziologia dezvoltării lui psiho-comportamentale și așteptările pe care le are de la mine ca și părinte în etapele de viață prin care trece. Aveam în tot acest timp filtrul Scripturii înaintea ochilor și păstram în minte și inimă tot ce este bun și biblic.

Unul dintre lucrurile extrem de importante pe care le-am învățat este definiția corectă a ceea ce Scriptura numește “nuia”. “Nuiaua disciplinării” reprezintă opusul neglijenței copilului și nu are nimic a face cu brutalizarea, țipetele, intimidarea, sarcasmul, loviturile sau harța, exercitate cu precădere la mânie și epuizare. Ea întruchipează dragostea mea de părinte în acțiune.

Privind în Vechiul Testament la modul în care Dumnezeu Își exercită rolul de Părinte în relație cu poporul Israel, concluzia este că „nuiaua” nu se referă la un instrument care poate vătăma fizic, ci mai degrabă la toiagul prin care păstorul își manifestă plin de răbdare grija față de oi – un “sceptru” al călăuzirii ferme, al instruirii serioase, al explicării pline de grijă, al trasării unor limite clare, al așteptării ascultării depline și al aplicării corecției în urma încălcării regulilor. În tandem, scopul disciplinării nu este acela de a oferi o demonstrație de forță din partea celui ce o administrează, ci mijlocul prin care este confruntată îndărătnicia, răzvrătirea sau refuzul de a respecta și recunoaște autoritatea așa cum se cuvine.*

Înțelegând aceste lucruri, am făcut diferențierea între obediență și cooperare din partea copilului. Nu vreau ca ai mei copii să mă asculte de frica unei pedepse fizice, nici nu vreau să le “cumpăr” ascultarea prin tot felul de recompense atractive. Ascultarea copilului obținută în aceste condiții poate fi comparată într-o anumită măsură cu dresajul animalelor, se bazează pe o motivație greșită (externă) și cu siguranță se poate pierde oricând în favoarea rebeliunii odată ce recompensa și/sau pedeapsa dispar din ecuație.

Obiectivul meu ca părinte este educarea copiilor mei în așa fel încât ei să ajungă să (mă) asculte dintr-o motivație corectă (internă) și să ajungă să fie ei înșiși capabili să gândească și să discearnă la rândul lor între bine și rău. Toate acestea la un loc presupun ca preț din partea mea o muncă fizică, psihică, intelectuală și spirituală susținută în mod voluntar și conștient zi după zi, la care implicit m-am angajat odată ce am decis să devin părinte.

Ca un gând final, în dreptul meu am ales să nu fiu o mamă autoritară, nici una permisivă. Doresc să mă poziționez într-un stil parental echilibrat, de unde să le fac parte copiilor mei de o educație fermă, dar plină de căldură. Cât despre Domnul meu, El Își ține promisiunea și azi: îmi stă alături ca să mă învețe și să mă călăuzească la fiecare pas.

 

Cărți utile:

Binecuvântați-vă copiii – Jack W. Hayford

Cum să vorbim copiilor dacă vrem să ne asculte și cum să-i ascultăm pentru ca ei să ne vorbească – Adele Faber & Elaine Mazlish

Creierul copilului tău – Daniel J. Siegel, M.D., Tina Payne Bryson, Ph.D.

Praying Circles around your children – Mark Batterson

 

Sharing is caring!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*