Nu am nimic ce-mi aparține, nici grai, nici haina de pe mine, nici holde sau grânare sau comori și nici luceferi care strălucesc în zori. Nu am putere să pășesc de unul singur. Nu am auz să-ți dau s-auzi un susur. Nu am vedere ca să-ți dau să vezi și nici credință n-am să-ți dau să crezi. Nu am nimic să spun că e al meu. Tot ce e-n mine-i de la DUMNEZEU. Tot ce-i în jur -verdeață, flori sau soare- a fost creat de mâna-I creatoare. Nu am nimic…și totuși, dacă-L am pe DUMNEZEU am totul! Like13Read More →

Pornit-am pe mare cu Domnul de mână… Adesea mă clatin, căci marea-i în spumă… Mă poartă talazul, mă mișcă cumplit, dar nici o secundă n-am fost părăsit. Văd zbuciumul mării ce rău s-a-ntețit, văd marea furtună ce-n larg s-a pornit, natura-n rafale și vântul lovind și tot ce-i în jur spre adâncuri gonind. Lovit sunt de valuri, mă simt obosit dar strig către Domnul Mărit și Slăvit. Ca și ucenicii înalț glasul meu spre Acela ce-I Veșnic și Sfânt Dumnezeu. E acolo cu mine, mă ține de mână și-mi spune: -Curând, va fi vreme bună! Furtuni fi-vor multe, mai mari sau mai mici dar ochiiRead More →

O minge de foc se arată la revărsatul zorilor, în fiecare dimineață. Hotărâtă și neclintită în traiectoria ei, își îndeplinește sarcinile fără cârtire. Revarsă lumină, alungând întunericul și descoperind fața nevăzută a lucrurilor care erau acoperite de perdeaua nopții. Este un har să poți vedea lumina, să ai ochii deschiși, să te bucuri de strălucirea ei și nu numai atât, ci datorită ei să poți să vezi frumusețea lucrurilor care te înconjoară. Lumina soarelui se revarsă peste cei buni, peste cei răi, peste toți pământenii, dar o privim noi oare ca pe o binecuvântare? Învațăm noi de la soare să alungăm întunericul și să lăsămRead More →