Fii un viteaz!

Era sâmbătă dimineață, ora nouă, stăteam pe pat înconjurată de copii și mă jucam cu ei, aveam o pace și o bucurie că mă aflu între ei….mi se dăruise o nouă șansă la viață din mâna Domnului și eram recunoscătoare pentru asta…

Dar nici nu bănuiam ce mă așteaptă în acea zi…nici nu vedeam valul mare care venea spre noi și eram așa liniștiți!!!

Apoi un simplu telefon a schimbat totul…am crezut că îmi imaginez…că e totul în mintea mea…dar nu a fost așa!!

Era adevărat… înainte de a pleca spre spital am privit spre copii nu le-am spus nimic…nu credeam nici eu că e adevărat ce s-a întâmplat…cum să le explic lor!? Am realizat că valul era gata să mă acopere când l-am privit…nu vreau sa descriu ce am văzut ci doar cum inima mea începuse să se rupă…doctorul vorbea dar nu auzeam ce spune…priveam in gol și mă întrebam:

“Oare îl voi pierde!?”

După două zile de comă profundă l-am pierdut…a murit… și ceva din inima mea s-a desprins… A venit din nou momentul sa privesc spre copii… să le spun… că nu mai au tată….cum să fac asta!? Cum să le spun că sunt orfani dar să nu rămână fără nădejde!? De unde cuvintele necesare!? Ce părinte poate să îi spună copilului său asta!? Ei au nevoie să se ancoreze în ceva și trebuia să le ofer acel ceva….

A fost greu…m-am rugat și i-am adunat lângă mine!!! Și am început să le povestesc ce s-a întâmplat… și deși ceilalți din încăpere plângeau eu eram plină de putere și i-am lăsat pe acești micuți să se ancoreze în mine pentru că eu mă ancorasem în Isus!!! Și zilele care au urmat au fost pentru noi ca o amorțeală și ne trezeam din când în când…dar fiindcă ne durea mult prea mult ne retrăgeam ușor…

De atunci a rămas un gol…un gol ce nimic nu l-a umplut…nici în inimile lor și nici în a mea… Dar în schimb am primit mângâiere, și eu și ei, o mângâiere ce doar Dumnezeu o poate da!!Speranță, putere și bucurie…da ai înțeles bine și bucurie!!! Poți să te mai bucuri și după astfel de încercări…trebuie doar sa lupți, să lupți să trăiești și să crezi că ai un scop de Dumnezeu lăsat! Și lucrurile nu au scăpat de sub control!

Poate ai pierdut pe cineva drag și ești pus în situația de a le da vestea celor apropiați și nu ai cuvinte și nu te crezi în stare să o faci… Roagă-te!! Roagă-te din nou până primești puterea!! Îți va fi dată!! Nu dispera…mai poți trăi și după ce moartea ți-a luat ceva scump!!! Crede-mă poți….!! Dar ai nevoie de Cineva că nu poți singură…ai nevoie de Isus și de putere de la El!! Trebuie doar să Îi ceri…!! Curajul, puterea și nădejdea să te însoțească mereu!!

Fii un viteaz că ești copilul Domnului!!!