Parcă-l văd strecurându-se prin mulțime, cu inima bubuind și ținându-l strâns de mână. Era singurul său fiu, tot ce-i mai rămăsese pe lume, cel ce-i aducea deopotrivă cea mai mare bucurie și cea mai adâncă spaimă. Nu fusese asa dintotdeauna, până într-o zi când îl găsi răcnind din toți rărunchii, cu o privire hăituită, trântit ca de o mână nevăzută în focul pornit în ogradă. Nu era chip să te împotrivești puterii ce-l stăpânea: se tăvălea pe jos, își dădea ochii peste cap și făcea spume la gură. După o vreme se liniștea și redevenea băiatul lui iubitor. Până când îl apuca iar.
Trecuseră câțiva ani de când pătimea așa și, zi după zi, disperarea creștea tot mai mult în sufletul de părinte. Ce să fac? Unde să mă duc? La cine să caut ajutor? Implorase milă Cerului de multe ori, dar nu aflase răspuns. Auzise că ucenicii vestitului Învățător săvârșesc minuni, dar cu el nu reușiseră nimic.
Asta este șansa mea, își zise mai hotărât ca oricând în viața lui mizerabilă. Trebuie să ajung la El, e Singurul care mă poate ajuta. Își trase fiul de mână mai apring și mai înaintă câțiva pași, când Îl văzu. Venea spre gloata ce-L aștepta, însoțit de trei ucenici și cu chipul strălucind. Cu ultimele puteri, își făcu loc până ajunse în față și se prăbuși hohotind la picioarele lui Isus.
Îndură-Te, Doamne, de fiul meu! strigă cu lacrimile șiroind. Este chinuit de un duh rău ce caută să-l omoare.
Se făcu liniște deplină. Mulțimea asista înmărmurită, așteptând răspunsul Învățătorului. Deodată începu. Chinul lor de zi cu zi. Băiatul începu să țipe, se se zvârcolească și curând își pierdu cunoștința.
Dacă poți face ceva, fie-Ți milă de noi și ajută-ne! murmură tatăl fără să-și ridice privirea.
Poate nu mai ai nici o speranță. Nu mai este nici o șansă pentru căsnicia ta, pentru copilul, fratele sau părintele tău, pentru sănătatea sau slujba ta. Strigătul mut al inimii tale nu mai străpunge demult Cerul. A uitat Cel Preaînalt de tine? Nu-i mai pasă de durerea ta? Sau S-a depărtat de tine?
Dar oare mai crezi tu făgăduințele Sale? Domnul îți spune azi: Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip (Isaia 49:15). Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi (Evrei 13:6). Nu te teme și nu te înspăimânta. Eu nu ți-am dat un duh de frică, ci de putere (2 Timotei 1 :7). Putere să lupți în post și rugăciune (Psalmul 18 :39), putere să biruiești (Isaia 54 :15), puterea Duhului Sfânt care locuiește în tine (Fapte 1 :8), putere să sărezi într-o lume putredă (Matei 5 :13), putere să slujești aproapelui tău (1 Petru 4 :1). Tot ce ai de făcut este să crezi.
Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede! veni ca un tunet răspunsul Domnului.
Cred, Doamne! Ajută necredinței mele! răsări speranța tatălui.
Într-o clipită, credința deveni cuvânt, iar cuvântul faptă. Isus certă duhul necurat, iar copilul fu vindecat pe loc și definitiv.
Uneori Domnul alege să potolească furtuna din viața ta, alteori îți liniștește inima în mijlocul furtunii. Oriunde te-ai afla în acest moment, Domnul îți amintește: Nu te teme, crede numai!
