Haideți să ne punem puțin în papucii lui Avraam.
Isaac, carne din carnea lui și sânge din sângele lui, fiul pe care l-a așteptat atâta timp merge alături de el pe munte. Lui Isaac îi plăcea să pună întrebări tatălui său, iar Avraam așteptase aproape toată viața să-i răspundă la ele, dat fiind faptul că l-a avut la bătrânețe. S-a simțit încrezător în răspunsurile sale pe care i le dăduse lui Isaac în urmă cu o săptămână când Isaac l-a rugat să-i spună încă o dată despre legământul încheiat de Dumnezeu cu el. În urmă cu câteva zile, i-a fost ușor să-l asigure pe Isaac de credincioșia lui Dumnezeu și de modul miraculos în care îl va binecuvânta. Deseori i-a spus Sarei că Isaac este o minune în carne și oase. Și acest lucru nu era de negat acum când își purta fădăduința în trup…un trup ce răsufla, trăia și se asemăna cu mama și tatăl lui în diferite feluri.
Ochii mari ai lui Isaac îi reflectau pe cei ai lui Avraam, prin faptul că erau plini de încredere și dragoste pentru tatăl său. Păreau că râd la fiecare întrebare pe care o punea, având chipul bucuros la fiecare răspuns primit.
Avraam a încercat să se bucure de planul lui Dumnezeu cu privire la viața sa, însă nu era sigur că voia să audă răspunsurile pe care Dumnezeu le avea pentru el. Se temea că Dumnezeu i-ar putea cere ceva ce i-ar frânge inima și ar face imposibilă îndeplinirea promisiunilor pe care Dumnezeu i le-a făcut. Dar, oare Dumnezeu a încălcat vreodată una dintre promisiunile Sale? Oare El nu făcuse deaja ceea ce era imposibil, Sara putând să rămână însărcinată la o vârstă atât de înaintată? Această stare de confuzie l-a determinat pe Avraam să facă o pauză pe potecă și să spună în șoaptă o rugăciune: ”Nu voia mea, ci voia Ta să se împlinească!” Vocea lui Isaac a întreupt vârtejul în care Avraam se afla: ”Tată, iată focul și lemnele, dar unde este mielul pentru arderea de tot?” ”Fiule”, a răspuns Avraam, ”Dumnezeu însuși va purta grijă de mielul pentru arderea de tot”.
Pe măsură ce continuau să meargă împreună înainte, Avraam a fugit cu gândul la perioada când Isaac era foarte mic. Amintirile erau dulci: își amintea cum se juca, apoi primii pași, primul zâmbet, primul râs, primele cuvinte și primele conversații din mintea lui: ”Tată, ghici ce vreau să fiu când voi fi mare!?! Vreau să fiu exact ca tine!” Apoi Isaac sări, în timp ce-și îndreptă degetul spre Avraam și alergă să îl îmbrățișete în jurul taliei pe tatăl său. Ochii lui Avraam se umplură de lacrimi. Prezența lor l-au readus la realitate, din amintirile lui. Simțea că acel cuțit pe care îl ținea în mână l-ar fi tăiat la inimă, sângerând și simțind cum i se scurge toată viața din sufletul lui. ”O, nenorocitul de mine!…Dumnezeu mi-a cerut să fac ceva ce mă îngrozește. Cum să iau viața propriului meu fiu? Fiul promisiunii mele! Un fiul al credinței și al speranței! Ce fel de tată sunt? Nu va ajunge niciodată să crească! Oare trec pe aici datorită celor întâmplate cu Agar? Este oare aceasta o pedeapsă pentru că la un moment dat am făcut voia unui om și nu a Ta, Doamne? Este vreo jertfă care nu a acoperit cu sângele ei păcatul meu? Ar trebui să fac stânga împrejur și să mă întorc acasă. Sara m-ar omorî oricum, dacă ar afla vreodată că m-am dus să îl sacrific pe fiul ei. Doamne, unde ești? De ce îmi ceri să fac aceasta? Te rog îndepărtează povara aceasta de la mine. Nu sunt suficient de puternic ca să-Ți fac voia, abia mă pot suferi pe mine însumi…O, Doamne, te rog fă-Ți voia și protejează-mi fiul, găsește o cale prin care să se poată manifesta doar puterea Ta. Ajută-mă Doamne! Ajută-mi inima frântă!” Toate aceste gânduri l-au năpădit pe Avraam, în timp ce își ștergea lacrimile cu mâna ce-i rămăsese liberă. Când și-a lăsat mâna în jos, Isaac i-a apucat-o și a început să meargă și mai aproape de tatăl său, în timp ce lui Avraam începuseră să-i curgă lacrimile în adâncul sufletului. Erau aproape de locul în care Dumnezeu îi spusese lui Avraam să construiască altarul.
Curând, veni momentul în care trebuia construit altarul, acum nu mai era cale de întoarcere. Avraam a tărăgănat procesul, dar acum a terminat altarul și a pus lemnele pe el. Punându-și încrederea în faptul că Dumnezeu va purta de grijă, Avraam a mers înainte și a făcut ceea ce Dumnezeu i-a cerut. L-a legat pe fiul său și la așezat pe altar. Nu sunt mulți copii (indiferent de vârstă) care de bună voie s-ar lăsa legați, dacă se întâmplă să fie, deobicei acceptă datorită unor amenințări sau constrângeri. Dar Biblia nu ne spune că s-ar fi întâmplat nici una din aceste situații.
Dumnezeu l-a înzestrat pe Isaac cu tot ce avea nevoie pentru a fi ascultător de tatăl său. Dumnezeu i-a dat putere lui Avraam să poată face inimaginabilul, dar Dumnezeu nu l-a chemat să facă imposibilul…
Pe acesta, Dumnezeu l-a făcut!
Dumnezeu a făcut asta când a așezat un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiș lângă Avraam, când l-a cruțat pe Isaac, fiul vieții făgăduite. Dumnezeu a făcut aceasta când a înmulțit sămânța lui Avraam ca stelele cerului și ca nisipul de pe țărmul mării. Dumnezeu a făcut aceasta când a folosit sămânța lui Avraam pentru a binecuvânta toate națiunile de pe pământ, datorită ascultării lui Avraam. Dumnezeu a făcut aceasta când a trimis pe Unicul Său Fiu să împlinească promisiunea pe care i-a făcut-o cu mult timp în urmă lui Avraam. Cristos fiind adevăratul Fiu Promis. Prin Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, un descendent al lui Avraam, din seminția lui Iuda, pe linia genealogică a lui David…Dumnezeu a făcut imposibilul.
O singură jertfă…Un Singur Mântuitor…pentru întreaga Omenire.
