Relatarea despre Avraam este mai mult decât o lecție de istorie sau o poveste inspirațională.
Este o aducere aminte a credincioșiei lui Dumnezeu. O vreme când Dumnezeu a promis ceva, iar mai apoi a oferit tot ceea ce era necesar pentru ca acea promisiune să fie dusă la îndeplinire, indiferent dacă persoana căreia Dumnezeu i-a făcut promisiunea a înțeles sau nu cum, de ce, când sau unde. Tot ceea ce trebuie să știm pentru a fi ascultători este să știm „ce” și “Cine”. În timpul “Etapei de Supraviețuire” al lui Avraam, însăși identitatea și siguranța sa erau puse la încercare și tot ceea ce însemna el și planul lui Dumnezeu pentru viața lui erau puse sub semnul întrebării. Identitatea și siguranța lipsesc din viața noastră deoarece noi ne concentrăm ca să înțelegem cum, de ce și când sau unde în circumstanțele vieților noastre, în schimb ar trebui să știm Cine este Dumnezeu și care este planul Său pentru viețile noastre. Care este îndatorirea sau responsabilitatea pe care Dumnezeu a pus-o pe umerii tăi? Chiar dacă pentru tine pare inimaginabilă de suportat sau imposibilă, cu Dumnezeu este posibilă (Luca 18:27).
Sunt trei aspecte cheie în modul de supraviețuire, și este important să ți le amintești când treci prin vremuri de încercări sau prin testări. Ele ne ajută să ne concentrăm la CINE (Dumnezeu) pentru a putea realiza ceea ce El ne cere pentru a împlini planul Său în viețile noastre.
Primul aspect este unde anume ar trebui să fie focalizarea noastră.
Când fiica noastră, Victoriana, a fost diagnosticată cu cancer neuroblastom la vârsta de doi ani, focalizarea noastră a fost pe ea și pe faptul că trebuie să o ducem la un medic priceput, la spitalul potrivit, cu scopul de a o scăpa de ce era rău în trupul ei micuț.
Acest lucru ne-a luat de pe câmpul de misiune din România și ne-a dus în inima Texasului – la spitalul Cook Children`s Medical Center în Ft. Worth. Înainte de a pleca din România, am încercat cu disperare să aflăm ce anume nu era în regulă cu ea. Îndepărtam simptomele cu antibiotice și analize de sânge, căutări pe internet și raze X. Nimeni nu ne putea da un diagnostic pentru simptomele ei variate și nimeni nu ne putea explica de ce trupul ei regresa și slăbea, se usca sub ochii noștri. În timp ce era necesar și corect să ne focalizăm pe nevoile ei, pentru ca noi să înțelegem scopul acestei încercări trebuia să ne focalizăm pe CEL care a creat-o, care ne-a creat pe noi, și a îngăduit această încercare în viețile noastre.
Înainte de a pleca în America, am condus în jur de o oră și jumătate până la Arad, pentru a face un RMN la o clinică sponsorizată din America. Același medic anestezist care a asistat la nașterea ei, lucra și la acea clinică. Recomandarea care ni s-a făcut inițial era acea de a face o urografie deoarece ea se lupta cu o infecție de tract urinar de mai bine de două luni. În timp ce o pregătea pentru perfuzie, am discutat cu Dr. Cornea și i-am împărtășit unele cercetări pe care le-am făcut. În timp ce urografia Victorianei se apropia de încheiere, l-am implorat să vorbească la telefon cu medicul pentru a ne recomanda un RMN. Medicul nu m-a lăsat cu ea în cameră în timpul RMN-ului, deoarece eram însărcinată în luna a șasea cu cel de-al treilea copil al nostru, dar un medic care a asistat-o, a ieșit afară din cameră și mi-a spus că i-au găsit o tumoră pe coloana vertebrală. Soțul meu era încă în camera de recuperare cu micuța noastră, așa că literalmente nu aveam pe nimeni în acel moment pentru a mă putea sprijini, pentru a-mi înmuia lovitura primită la inimă. În acele momente îmi treceau prin minte toate lucrurile la care Avraam s-ar fi putut gândit în timp ce urca muntele împreună cu Isaac. Focalizarea mea era pe circumstanțele de pe orizontală, pe experiența mea pământească. În timp ce mă rugam în șoaptă și îmi ștergeam lacrimile de pe obraji, L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute să mă focalizez pe planul Său.
Călătoria cu mașina, de o oră și jumătate până acasă, a fost cel mai lung drum pe care l-am experimentat în viața mea! Cum îi vom spune fiului nostru de patru ani că sora lui era foarte bolnavă și că trebuie să ne mutăm în cealaltă parte a lumii pentru tratamentul ei? O priveam pe Victoriana cum dormea în scaunul ei de mașină, încă amețită din cauza anesteziei. Ce făcuse acest copilaș micuț în viață ca să merite o asemenea soartă? În cele din urmă, după ce ne-au secat lacrimile de atâta plâns, soțul meu a oprit mașina pe acostamentul șoselei și s-a mutat pe bancheta din spate. I-a desfăcut centura de la scaun și a legănat-o pur și simplu în brațele sale. Inima lui era frântă pentru fiica sa, dar focalizarea lui era pe Dumnezeu. În timp ce lacrimile îi curgeau pe față, și-a plecat capul și și-a ridicat inima înspre cer rugându-L pe Dumnezeu să folosească situația noastră și de ceea ce urma să trăim, pentru gloria Sa. Pentru ca încercările pe care le înfruntăm să fie un timp de dulce părtășie și apropiere de Dumnezeu și ca multe suflete să fie mântuite datorită mărturiei harului lui Dumnezeu.
Ecoul eroilor credinței îmi răsună în urechi…prin credință, Abel…prin credință, Enoh….prin credință, Noe…prin credință, Avraam!
Acela a fost momentul în care am așezat-o pe Victoriana pe altar și am cerut purtarea de grijă a lui Dumnezeu, L-am rugat ca planul Lui să se împlinească, și pentru mine ca să mă încred în El pentru ceea ce va urma.
Bărbați și femei, oameni simpli ai lui Dumnezeu au putut să realizeze lucruri extraordinare pentru Dumnezeu. Cheia este focalizarea…focalizarea pe Dumnezeu! El te ține aproape de inima Lui și nu te va lăsa niciodată! El știe de ce anume avem nevoie pentru a ne ridica deasupra circumstanțelor noastre. Noi avem nevoie de El.
