By:
On:
In: Versuri

Pornit-am pe mare cu Domnul de mână… Adesea mă clatin, căci marea-i în spumă… Mă poartă talazul, mă mișcă cumplit, dar nici o secundă n-am fost părăsit. Văd zbuciumul mării ce rău s-a-ntețit, văd marea furtună ce-n larg s-a pornit, natura-n rafale și vântul lovind și tot ce-i în jur spre adâncuri gonind. Lovit sunt de valuri, mă simt obosit dar strig către Domnul Mărit și Slăvit. Ca și ucenicii înalț glasul meu spre Acela ce-I Veșnic și Sfânt Dumnezeu. E acolo cu mine, mă ține de mână și-mi spune: -Curând, va fi vreme bună! Furtuni fi-vor multe, mai mari sau mai mici dar ochiiRead More →

By:
On:
In: Versuri

Psalm de ieri De ce-mi tac ochii, Doamne, cei de prima dată? Gura de ce-i strâmbă, arie uscată? Ploaia n-o mai udă, vântul n-o mai saltă… Şi urechea-i stinsă ca o frunză-n groapă. Păcătos de veşted în genunchi mă calc – torn-un strop din cupă, milă de sărac! Ochi tăcut devreme dar încă treaz ridic; cerul să privească spre un cald nimic… Like8Read More →

By:
On:
In: Versuri

Rugă Aprinde-mi sufletul de dor, aprinde-l întru veșnicie; şi fă-mi lăuntrul clar izvor c-a ucenicilor iubire. Adastă zilele în rugă, aşteaptă serile-n pustii un miez de şoaptă, pas de înger şi clarul ochilor Tăi vii. Aprinde-mi sufletul de viaţă aprinde-mi-l de trăinicie în Sfânt Cuvânt şi umblet bun c-a sfinţilor din veşnicie. Like6Read More →

By:
On:
In: Versuri

Iubirea Ta e ochi ce priveşte şi vede. Iubirea-i vânt şi învăluie marea de întrebări ale fiinţei până nu se mai recunosc între ele şi-şi uită semnul.   Iubirea Ta e un anotimp ploios ce nu oboseşte să cadă. iubirea se-ntrece cu toate nu-urile tale până-n moarte. Iubirea-i tăcerea lanului de grâu şi mireasma dimineţii. Like6Read More →

By:
On:
In: Versuri

Meandre cu amprente de trecut Și neîmplinire mă înfășuraseră răutăcios. Am uitat o secundă că exist. Și pașii mi s-au îndepărtat încât uneori mă întrebam dacă sunt urmele mele? Pietrele îmi devorau tălpile iar mâinile mele se luptau cu aere cenușii grotești. Dar, într-o zi, am putut să privesc dincolo de orizonturile împăienjenite. Mi s-a părut că văd o lumină. Chiar era o Lumină. Am fugit într-acolo. Pietrele ascuțite rupeau din mine Crengile uscate și mute mă înlănțuiau Dar nu simțeam durere. Pentru că Lumina mă apăra de tot ce era nimicnicire. Lumina mă călăuzea. Îmi oferea protecție în întunericul care era în lume. LuminaRead More →