Nu am nimic ce-mi aparține, nici grai, nici haina de pe mine, nici holde sau grânare sau comori și nici luceferi care strălucesc în zori. Nu am putere să pășesc de unul singur. Nu am auz să-ți dau s-auzi un susur. Nu am vedere ca să-ți dau să vezi și nici credință n-am să-ți dau să crezi. Nu am nimic să spun că e al meu. Tot ce e-n mine-i de la DUMNEZEU. Tot ce-i în jur -verdeață, flori sau soare- a fost creat de mâna-I creatoare. Nu am nimic…și totuși, dacă-L am pe DUMNEZEU am totul! Like20Read More →

Pornit-am pe mare cu Domnul de mână… Adesea mă clatin, căci marea-i în spumă… Mă poartă talazul, mă mișcă cumplit, dar nici o secundă n-am fost părăsit. Văd zbuciumul mării ce rău s-a-ntețit, văd marea furtună ce-n larg s-a pornit, natura-n rafale și vântul lovind și tot ce-i în jur spre adâncuri gonind. Lovit sunt de valuri, mă simt obosit dar strig către Domnul Mărit și Slăvit. Ca și ucenicii înalț glasul meu spre Acela ce-I Veșnic și Sfânt Dumnezeu. E acolo cu mine, mă ține de mână și-mi spune: -Curând, va fi vreme bună! Furtuni fi-vor multe, mai mari sau mai mici dar ochiiRead More →

Psalm de ieri De ce-mi tac ochii, Doamne, cei de prima dată? Gura de ce-i strâmbă, arie uscată? Ploaia n-o mai udă, vântul n-o mai saltă… Şi urechea-i stinsă ca o frunză-n groapă. Păcătos de veşted în genunchi mă calc – torn-un strop din cupă, milă de sărac! Ochi tăcut devreme dar încă treaz ridic; cerul să privească spre un cald nimic… Like8Read More →

Rugă Aprinde-mi sufletul de dor, aprinde-l întru veșnicie; şi fă-mi lăuntrul clar izvor c-a ucenicilor iubire. Adastă zilele în rugă, aşteaptă serile-n pustii un miez de şoaptă, pas de înger şi clarul ochilor Tăi vii. Aprinde-mi sufletul de viaţă aprinde-mi-l de trăinicie în Sfânt Cuvânt şi umblet bun c-a sfinţilor din veşnicie. Like6Read More →